2 octombrie, 2021

Limitele de consum între care Guvernul va compensa scumpirea electricității și a gazelor naturale s-au schimbat în proiectul de ordonanță de urgență pe această temă, pus în dezbatere publică de Ministerul Energiei.

Clienții casnici beneficiari ai schemei de compensare aferente consumului de energie electrică sunt cei cu consumuri între 150 kwh și 1.000 kwh, inclusiv, în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022. Scumpirea la gaze se compensaeză pentru un consum între 80 m3 și 960 m3 , inclusiv, în aceeași perioadă – spune proiectul de OUG.

Impactul financiar total asupra bugetul de stat este de aproape 1,305 miliarde de lei, din care peste 494,2 milioane de lei pentru compensarea scumpirii la energie electrică, respectiv peste 810,7 milioane de lei pentru compensarea la gaze naturale.

Valoarea compensărilor


La energie electrică, compensarea este în valoare de 0,21 lei/kwh, adică media aritmetică a tarifelor reglementate (compus din tarif serviciului de distribuție, tarif mediu de transport și componentele tarifului de transport și tariful pentru servicii de sistem) a energiei electrice pentru cele 8 regiuni.

Compensarea se aplică facturilor de energie electrică emise în perioada 1 noiembrie 2021 – 30 aprilie 2022, pentru consumul facturat aferent perioadei 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, indiferent de tipul de factură – estimat sau regularizare.

La gaze naturale, compensarea se realizează prin aplicarea unei cote procentuale de 25% la un preț de referință de 125 lei/MWh.

Compensarea se aplică facturilor de gaze naturale emise în perioada 1 decembrie 2021 – 30 aprilie 2022, pentru consumul facturat aferent perioadei 1 noiembrie2021 – 31 m artie 2022, indiferent de tipul de factură – estimat sau regularizare.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: