Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, relatează News.ro.
Astfel, dacă proiectul de lege va fi adoptat, femeie vor ieși mai repede la pensie:
- pentru un copil – cu un an,
- pentru doi copii – cu un an şi şase luni,
- pentru trei copii – cu doi ani,
- pentru patru copii – cu doi ani şi şase luni,
- pentru cinci copii – cu trei ani,
- pentru şase copii sau mai mulţi – cu trei ani şi şase luni.
„Rezultatele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor runda 2021 arată o populaţie rezidentă a României de 19.053,8 mii persoane (19.053.815 persoane), în scădere cu 1,1 milioane locuitori (1067,8 mii persoane) faţă de recensământul precedent (octombrie 2011). Din păcate, declinul demografic continuă să se agraveze, ca urmare a migraţiei tinerilor şi a incosistenţei politicilor pro-nataliste din ţara noastră”, argumentează inițiatorii în expunerea de motive.
Ei spun că măsura se înscrie într-un context în care și alte state europene au întocmit politici stimulative pentru natalitate. „Măsura nu are impact bugetar pe termen scurt, dar are impact pozitiv asupra dinamicii demografice a României”, precizează inițiatorii.
Proiectul a fost depus la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.
***