Băncile vor avea obligaţia de a acţiona în interesul clientului, iar dobânda anuală efectvă poate fi modificată potrivit evoluţiilor pieţei, potrivit unui proiect de directivă perivind creditele ipotecare, lansat de Comisia Europeană la sfârşitul lunii martie.
Noile norme propuse vizează şi anumite cerinţe prudenţiale şi de supraveghere pentru creditori si intermediarii de credite.
Comisia menţionează că priectul trebuie privit în contextul eforturilor pentru crearea unei pieţe interne a creditului ipotecar şi pe fondul crizei financiare, cu precizarea că eforturile de reformă financiară ale UE trebuie să includă soluţionarea problemei practicilor iresponsabile de acordare şi contractare a împrumuturilor, potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Afaceri Europene, al Guvernului României.
Proiectul, care este transmis Parlamentului European şi Consiliului European, pentru dezbatere, vizează contractele de credit garantate printr-o ipotecă sau o altă formă echivalentă, pentru achiziţionarea unei proprietăţi, şi anumite contracte de credit care au ca obiect finanţarea renovării unei proprietăţi.
Directiva nu exclude posibilitatea statelor membre de a extinde sfera de acoperire la alţi beneficiari, cum sunt întreprinderile mici si mijlocii sau la unele tranzacţii cu proprietăţi comerciale.
Ce prevede proiectul?
– Condiţii aplicabile creditorilor şi intermediarilor de credite pentru a asigura un grad înalt de profesionalism la acordarea creditelor ipotecare, de exemplu obligaţia de a acţiona în interesul consumatorului şi cerinţe referitoare la obligaţia de a avea cunostinţe şi competenţe adecvate.
– Introducerea de principii generale aplicabile comunicărilor de marketing şi materialelor publicitare, dar şi un avertisment în legatură cu consecinţele pentru consumator în eventualitatea în care acesta nu îşi respectă angajamentele care decurg din contractul de credit.
– Obligaţia creditorilor şi a intermediarilor de credite de a pune la dispoziţie în permanenţă informaţii generale despre gama de produse de credit, informaţii personalizate pe baza fişei europene de informaţii standardizate, precum şi obligaţia intermediarilor de credite de a prezenta consumatorilor, înainte de prestarea serviciilor, informaţii legate de identitatea lor, statutul lor şi relaţia cu creditorul
– Impunerea utilizării, pentru creditele ipotecare, a definiţiei dobânzii anuale efective (DAE) utilizate în Directiva 2008/48/CE care prevede că DAE poate fi modificată pentru a ţine cont de evoluţia pieţei.
– Obligaţia creditorilor de a evalua capacitatea consumatorului de a rambursa creditul, de a informa consumatorii în cazul modificarii ratei dobânzii şi de a refuza să acorde un credit atunci când rezultatele evaluării bonităţii sunt negative
– Consumatorii sunt obligaţi să respecte cerinta ”împrumutarii responsabile”, prin furnizarea de informatii corecte şi complete către bancă , pentru a permite evaluarea bonităţii lor.
– Statele membre sunt obligate să se asigure că împrumutaţii au dreptul de a rambursa creditul înaintea expirării contractului de credit, acestea având însă libertatea de a stabili condiţiile exercitării acestui drept, condiţii care însă nu pot fi excesiv de oneroase.