miercuri

17 iulie, 2024

7 aprilie, 2022

Primăria Sectorului 1 extinde programul-pilot de încălzire a locuinţelor racordate la Termoenergetica prin intermediul pompelor de căldură şi a panourilor fotovoltaice, scrie Agerpres.

„Primăria Sectorului 1 a decis extinderea programul-pilot ‘Termoficare de la Soare’ în toate cartierele din această zonă administrativă, prin care şi-a propus încălzirea locuinţelor racordate la Termoenergetica în sezonul rece şi furnizarea de apă caldă menajeră pe toată perioada anului prin intermediul pompelor de căldură şi a panourilor fotovoltaice”, au precizat reprezentanţii administrației Sectorului 1.

Pe lângă blocurile din cartierul Aviaţiei, cu 400 de apartamente, pentru care s-au încheiat înscrierile în programul-pilot pe 10 ianuarie, programul va fi extins pentru alte 2.000 de apartamente din celelalte cinci zone ale sectorului.

Este vorba despre câte 400 de apartamente pentru fiecare zonă, ceea ce înseamnă un total de 2.400 de apartamente care vor fi încălzite cu panouri fotovoltaice şi pompe de căldură până la sfârşitul acestui an.

În 2023 şi 2024, proiectul-pilot „Termoficare de la Soare” va fi continuat prin intermediul unui program multianual de montare a panourilor fotovoltaice şi a pompelor de căldură în blocurile din Sectorul 1. Autoritatea locală estimează că, în 2023, alte 8.000 de apartamente vor beneficia de acest sistem de încălzire a locuinţei, iar în 2024 – încă 10.000 de apartamente.

În acest program pot fi incluse doar blocurile din Sectorul 1 care sunt reabilitate termic. Toate asociaţiile de proprietari de la blocurile care doresc să beneficieze de acest sistem (cu excepţia blocurilor din Cartierul Aviaţiei, pentru care înscrierile s-au realizat în perioada decembrie 2021 – ianuarie 2022) se vor putea înscrie în program de miercuri, pe adresa de e-mail registratură@primarias1.ro, la sediul Primăriei Sectorului 1 sau completând formularul online disponibil la https://forms.gle/7WmtVL4LybXq1XDG6.

Cererile trebuie să conţină datele asociaţiei şi adresa, numărul de etaje, scări şi apartamente, precum şi informaţii ce vor constitui criterii de selecţie a blocurilor care vor intra în proiectul-pilot: numărul mediu de persoane înregistrate la întreţinere, numărul de copii până în 14 ani din imobil, valoarea facturii de încălzire, temperatura medie a agentului termic livrat, precum şi numărul de apartamente debranşate de la Termoenergetica SA.

Costul estimat pentru fiecare apartament alimentat cu „Termoficare de la Soare” este de 15.000 de lei, din care Primăria Sectorului 1 va asigura 90% din sumă, iar proprietarii nu vor depăşi 1.500 de lei/apartament, care urmează să fie achitați eşalonat, pe o perioadă de 10 ani. 



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: