Profitul net al OMV Petrom a scăzut cu 60% în T3/2023, față de aceeși perioadă a anului trecut, la 1,6 miliarde lei din cauza contribuției mai mici din toate segmentele de activitate și a plății contribuției de solidaritate pe țițeiul rafinat de 372 milioane lei.
Pe primele 9 luni ale anului, profitul OMV Petrom a fost de 2,5 miliarde lei, în scădere cu 70% față de rezultatul din aceeași perioadă a anului trecut.
„Rezultatele noastre pentru primele trei trimestre reflectă un mediu cu prețuri mult mai scăzute la energie și o scădere a cererii de gaze și electricitate, fiind, de asemenea, afectate și de efectele reviziilor planificate ale rafinăriei noastre Petrobrazi și centralei electrice Brazi. În T3/2023, am avut o performanță operațională puternică, cu producția de hidrocarburi aproape constantă trimestrial și rate ridicate de utilizare pentru activele noastre din domeniul downstream după reviziile planificate.
Comparativ cu rezultatele înregistrate în contextul fără precedent din 2022, profitul nostru net raportat în primele trei trimestre din 2023 este cu aproape 70% mai scăzut, la 2,5 miliarde lei. În aceeași perioadă, investițiile noastre au fost cu aproape 50% mai mari, la 3,4 miliarde lei, în timp ce contribuțiile la bugetul de stat, inclusiv dividendele de bază, au ajuns la 12,4 miliarde lei. De asemenea, în luna octombrie au fost distribuite statului român dividende speciale de aproape 600 milioane lei”, a decarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Cu toate acestea rezultatul net din trimestrul al treilea, de 2,5 miliarde lei, este cel mai bun rezultat trimestrial din 2023. El a scăzut față de cele 4,2 miliarde lei realizate în aceeași perioadă a anului trecut ca urmare a contribuției mai mici din partea tuturor segmentelor de activitate, reflectând în principal prețuri de piață semnificativ mai mici și interventii suplimentare în sfera de reglementare în segmentul Gaze și Energie, marje mai mici în segmentul Rafinare și Marketing, precum și preturi în scădere în segmentul Explorare și Productie ca urmare a cotațiilor mai mici.
Profitul OMV Petrom depinde de prețul hidrocarburilor
Profitul OMV Petrom a început să crească din anul 2021, odată cu scumpirile generate de invadarea Ucrainei de către armata Rusiei. În primele 9 luni din 2021, profitul net al OMV Petrom s-a ridicat la 1,7 miliarde lei, dublul rezultatului oținut în aceeași perioadă a anului precedent. Veniturile din vânzări au crescut în perioada analizată la 17 miliarde lei, de la 15,1 miliarde lei în perioada ianuarie-septembrie 2020.
Producţia totală de hidrocarburi a grupului a scăzut în perioada ianuarie-septembrie cu 10%, la 36 milioane barili echivalent petrol, de la 40,1 milioane bep în primele nouă luni din 2020. Producţa de gaze naturale a scăzut cu 11% în primele nouă luni, la 2,82 miliarde metri cubi.
Producția de hidrocarburi, în scădere
Și în trimestrul al treilea din 2023, producția de hidrocarburi a scăzut cu 3,2%, la 10,4 mil bep sau 113,5 mii bep/zi (T3/22: 10,8 mil bep sau 117,2 mii bep/zi), în principal reflectând declinul natural din principalele zăcăminte (Bustuchin, Totea Deep și Independența), aspect parțial compensat de contribuția reparațiilor capitale la sonde și a sondelor noi. Producția de țiței a scăzut cu 4,0%, la 5,0 mil bbl, în timp ce producția de gaze naturale a scăzut cu 2,4%, la 5,5 mil bep.
Costul de producție a crescut cu peste 15%, ajungând la 16,2 dolari pe baril, în principal din cauza cursului de schimb nefavorabil (deprecierea dolarului în raport cu leul), a scăderii producției disponibile pentru vânzare și a inflației costurilor. Costul de productie exprimat în lei a crescut cu 8%, la 73,7 lei/bep.
Rezultatul segmentului de rafinare și marketing a scăzut la 993 milioane lei în T3/23 (T3/22: 1, 33 miliarde lei lei), în principal din cauza contribuției scăzute a canalelor de vânzări cu amănuntul și comercial influențate de marjele mai mici. Rezultatul din exploatare raportat, de 1,064 miliarde lei lei (T3/22: 1,045 miliarde lei), a reflectat câștiguri din deținerea stocurilor în valoare de 111 milioane lei (T3/22: 143 milioane lei pierderi), că urmare a evoluției cotațiilor la țiței, precum și elemente speciale de natura cheltuielilor în valoare de (40) milioane lei (T3/22: (146) mil lei), în principal legate de instrumente de acoperire împotriva riscurilor. Indicatorul marja de rafinare a scăzut cu 0,3 dolari/baril, la 16,8 dolari/baril în ca urmare a diferențialelor scăzute pentru produse, în special motorină și combustibil pentru aviație.
Rata de utilizare a rafinăriei a fost 95% în T3/23 (T3/22: 99%), reflectând o repornire a rafinăriei Petrobrazi mai lentă decât cea prognozată inițial și prelungirea în iulie a unor lucrări de mentenanță că parte a reviziei generale planificate la rafinăria Petrobrazi.
Vânzările totale de produse rafinate au fost cu 1% mai mari față de T3/22. Volumele vânzărilor cu amănuntul ale Grupului, care au reprezentat 57% din vânzările totale de produse rafinate, au crescut cu 2% că urmare a unei cereri crescute. Rezultatul segmentului de gaze și energie, de 437 milioane lei în trimestrul al treilea (T3/22: 1,267 miliarde lei), a fost rezultatul prețurilor la gaze naturale și energie electrică semnificativ mai mici, precum și al intervențiilor suplimentare în sfera de reglementare. Rezultatul din activitatea de gaze naturale a fost impactat semnificativ de mediul de piață cu prețuri în scădere, reducând marjele realizate atât din producția proprie cât și din sursele de la terți.
Tranzacțiile cu gaze naturale de la terți , în principal în afara României, au scăzut atât că volume, cât și că marje de la nivelele foarte ridicate din T3/22. Performanță activității de energie electrică a reflectat producția netă mai mare cu 4% și contribuția din marje crescute obținute din tranzacțiile în afară României , compensând în mare parte impactul prețurilor de piață mai mici. Conform estimărilor OMV Petrom, consumul național de gaze naturale a scăzut cu aproximativ 10% față de T3/22, în principal că urmare a reducerii consumului industrial.
***