miercuri

24 aprilie, 2024

12 decembrie, 2019

Potrivit datelor comunicate de INS, România a consemnat în octombrie 2019 a cincea lună consecutivă de scădere puternică a producției industriale (valori ajustate după numărul zilelor lucrătoare și sezonalitate față de aceeași lună a anului precedent, pentru a face o comparație corectă).

Mai mult, nivelul de -7,7% a fost chiar sub recordul negativ anterior, de -7,0%, consemnat în luna august.

Deși producția brută a fost cu 4,3% mai mare față de luna precedentă, evoluția a fost una conjunctural dată de configurația datelor din calendar și de sezon, în condiții ajustate cu numărul de zile lucrătoare și sezonalitate, fiind consemnată o scădere de -2,1%.


Astfel, după primele zece luni din 2019, rezultatul sectorului industrial, cel care determină în mod tradițional trendul economic, a fost de -1,9% pe seria brută și -2,8% pe seria ajustată după zile lucrătoare și sezonalitate. Simplificat, de la un nivel de circa 120% față de referința statistică a anului 2015, producția industrială a coborât în ultimele 12 luni spre cota de 110%.

Astfel, nu doar rezultatul negativ este problema ci și trendul rapid de înrăutățire, de la -1,5% pe seria brută și -2,1% pe seria ajustată după zile lucrătoare și sezonalitate după primele trei trimestre ale anului.

Acest trend are șanse mari să se transpună în evoluția foarte probabil descrescătoare a PIB pe trimestrul IV.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: