miercuri

17 august, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

26 august, 2018

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, contraatacă după ce ministrul Justiției a anunțat că declanșează procedura de evaluare a acestuia, după care este de așteptat să ceară revocarea lui din funcție, așa cum a procedat și în cazul procurorului șef al DNA, Codruța Kovesi.

Ministrul a anunțat sâmbătă dimineață pe facebook că a declanșat procedura de evaluare a procurorului general Augustin Lazăr.

„Dintr-odată, cineva, având o nevoie imperioasă să producă un carambol judiciar… Nevoia imperioasă este clară, de a subordona justiţia independentă, care se dovedeşte a fi imparţială în ceea ce face în aceste momente, de a subordona Ministerul Public, care se dovedeşte a fi imparţial în anchetele sensibile pe care le desfăşoară acum”, a declarat Augustin Lazăr, într-un interviu acordsat RFI, citat de news.ro.


Anunțul ministrului Justiției a fost „brusc, un anunţ care părea să fie oarecum împotriva cursului unei relaţii de comunicare, pe care ministrul Justiţiei dorea să o dezvolte cu noi şi aveam impresia că, în urma revocării procurorului-şef DNA, domnia sa dorea să arate că poate avea o conduită a unui ministru de Justiţie conform atribuţiilor pe care le are şi să aibă o relaţie armonioasă cu Ministerul Public”, a mai spus Augustin Lazăr.

De existența protocoalelor încheiate cu SRI, care au fi pretextul ministrului Justiției pentru a-și justifica decizia, „se ştia foarte bine de multă vreme. La solicitarea CSM, la discuţiile care au fost în martie, noi am pus la dispoziţie protocoalele pe care le aveam încheiate (…) Nu avem nimic de ascuns. Protocolul este doar o procedură tehnică de lucru în aplicarea legii”, a mai spus procurorul general.

Luni urmează să fie publicată întreaga corespondenţă purtată cu CSM şi Ministerul de Justiţie pe tema protocoalelor, a adăugat Augustin Lazăr.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader (foto), a anunţat, sâmbătă, pe Facebook, că declanşează procedura legală pentru evaluarea activităţii manageriale desfăşurată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr.


Ulterior, Augustin Lazăr a declarat că a luat act de declanşarea procedurii de evaluare şi a precizat că tema protocoalelor ”este falsă”.

La rîndul său, Eduard Hellvig, directorul SRI, a declarat, vineri seară, că nu mai există în vigoare niciun protocol care să aibă legătură cu înfăptuirea justiţiei în România. El a spus că SRI îşi poate îndeplini atribuţiile conform legii şi fără aceste protocoale. Hellvig a subliniat că personal nu are ce să-şi reproşeze.

(Citiți și: Ministrul Justiției anunță declanșarea procedurii de evaluare a procurorului general Augustin Lazăr. Contextul)

Tudorel Toader a postat un mesaj pe Facebook în care spus că primit doar o copie a protocolului din 2009, din care lipseau ultimele două pagini, dar nicio referire la protocolul din 2016.

Un protocol încheiat între Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) în 7 decembrie 2016 a fost publicat, joi seară, de consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, pe pagina sa de Facebook. Documentul secret, care prevede cooperarea între cele două instituţii ”pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin”, este semnat de către Augustin Lazăr şi Eduard Helvig.

De asemenea, pe site-ul Ministerului Public a fost publicat un protocol nesecret încheiat la aceeaşi dată între Ministerul Public şi SRI, privind cooperarea pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului National de Interceptare a Comunicaţiilor.

Ministerul Publice a făcut precizări vineri în legătură cu cele două protocoale încheiate în 2016 cu Serviciul Român de Informaţii (SRI), spunând că cel care are caracter secret şi-a încetat efectele în martie anul trecut, iar procedura de declasificare a lui a fost deja începută, fiind informaţi atât Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), cât şi Ministerul Justiţiei.

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Scumpirea energiei electrice a fost amplificată de mecanismul formării prețurilor adoptat în UE („pay as clear”), care promovează alinierea prețurilor angro la cel mai mare cerut pe piață.

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: