vineri

26 aprilie, 2024

25 februarie, 2019

Instanţa supremă a dat, luni, o nouă decizie de desfiinţare a unei sentinţe definitive de condamnare la închisoare, ca urmare a hotărârii Curţii Constituţionale privind ilegalitatea completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ICCJ.

Magistraţii ICCJ au decis admiterea contestaţiei în anulare formulate de Constantin Niţă (foto) contra deciziei pronunţate de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit Mediafax.

Judecătorii au desfiinţat în totalitate decizia penală contestată şi au anulat toate formele de executare dispuse în baza sentinţei. Decizia de marţi a magistraţilor instanţei supreme este definitivă.


Astfel, apelul declarat de Constantin Niţă contra deciziei de condamnare se va rejudeca începând cu 15 aprilie 2019, dată la care a fost citat şi fostul ministru.

Este a doua decizie de desfiinţare a unei sentinţe definitive de condamnare la închisoare, prima fiind luată de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul lui Dan Şova, căruia i-a fost anulată condamnarea la trei ani de închisoare cu executare primită în dosarul „CET Govora”.

Constantin Niţă se află în libertate din decembrie 2018, când a ieşit din penitenciar până la soluţionarea contestaţiei sale faţă de completele de 5 judecători.

Fostul ministru al Energiei a fost condamnat definitiv, în luna iunie 2018, de instanţa supremă la patru ani de închisoare, în dosarul în care e acuzat că ar fi primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: