joi

15 august, 2024

4 august, 2024

Federaţia Națională Pro Agro solicită anularea Ordinului ministrului Agriculturii din 26 iulie 2024 privind suspendarea activităţilor de lansare a rachetelor antigrindină în județul Prahova. Acesta este primul județ în care ministrul a semnat un ordin de suspendare a lansării de rachete antigrindină, despre care agricultorii spun că alungă ploile. Ministrul Florin Barbu a precizat că ordinul respectiv stipulează clar că persoanele care au semnat împotriva sistemului antigrindină nu vor primi despăgubiri.

Suspendarea activităţilor de lansare a rachetelor antigrindină, în plin sezon de combatere a căderilor de grindină, pune în risc atât culturile agricole din zona de protecţie, cât şi comunităţile locale, infrastructura şi bunurile publice şi private din zonă, precizează Federația, în solicitarea sa adresată ministrului Barbu.

Astfel, organizaţia dorește anularea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind suspendarea activităţilor de lansare a rachetelor antigrindină de către Grupul de Combatere Prahova.


Solicitarea reprezentanţilor Pro Agro este adresată ministrului Agriculturii, Florin Barbu şi Preşedintelui, Director General al Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (AASNACP) din cadrul MADR.

„Vă transmitem ataşată adresa Federaţiei Naţionale Pro Agro referitoare la solicitarea de anulare a Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 300/26.07.2024 privind suspendarea activităţilor de lansare a rachetelor antigrindină de către Grupul de Combatere Prahova. În contextul importanţei pentru agricultură şi comunităţile locale, considerăm că suspendarea acestor activităţi în plin sezon de combatere a căderilor de grindină pune în risc culturile agricole şi infrastructura din zonele de protecţie. Adresa detaliază motivele pentru care considerăm acest ordin nefondat şi nelegal, precum şi impactul negativ asupra agriculturii şi economiei locale. Vă rugăm să analizaţi cu atenţie solicitările noastre şi să dispuneţi măsurile necesare pentru anularea acestui ordin, susţinerea funcţionării şi extinderea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor”, se mai precizează în document.

Prahova, primul județ unde s-a sistat folosirea sistemului antigrindină

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat săptămâna trecută, în timpul unei vizite în judeţul Vrancea, că a dispus sistarea tragerilor cu rachete antigrindină în judeţul Prahova, după ce peste 90% dintre fermieri au solicitat acest lucru.

Oficialul a atenționat, însă, că în aceste județe unde s-a întrerupt lansarea rachetelor, la cerereaa agricultorilor, nu vor fi plătite despăgubiri decât fermierilor care nu au semnat pentru oprirea sistemului:


”Am tabelul cu semnături, sunt semnături pentru 102.862 hectare. Sunt cei care nu au semnat undeva la 2.000 de hectare, iar mâine (astăzi, vineri – 26 iulie n.r) voi emite ordinul de suspendare a tragerilor pe punctele din Prahova. Dar atenție, în ordinul pe care îl voi da, va fi stipulat foarte clar: pe de o parte în cazul în care sunt împotriva sistemului antigrindină persoanele care au semnat nu vor primi despăgubiri, vor primi despăgubiri doar persoanele care nu au semnat”, a spus Florin Barbu, la Agro TV.

Oriunde există peste 90% din fermieri care solicită întreruperea acestei activități, sistemul va fi suspendat, a declarat ministrul: ”În ordinul de ministru pe care îl voi da mâine voi trece elaborarea unui raport de specialitate privind sistemul antigrindină din România. Acest raport va fi realizat de specialiști de la INMH – Administrația Natională de Meteorologie iar prin acest raport vreau să mă asigur 100% că sistemele antigrindină din România nu distrug culturile și din cauza lor nu sunt precipitații în aceste zone. Până atunci pe semnăturile fermierilor acolo unde sunt semnături majoritare, de 90% ale fermierilor, voi sista lansările de rachetă”.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

România continuă să accelereze consumul – ca factor esențial de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: