Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost anunţat vineri că este pus sub urmărire penală pentru luare de mită şi instigare la fals intelectual, într-un caz petrecut în 2009, când doi jurnalişti au realizat un material cu camera ascunsă.
Este primul prelat urmărit penal pentru fapte de corupţie.
Alături de IPS Teodosie, Teodosie Petrescu pe numele din acte, a mai fost pus sub urmărire penală şi Florin Bogdan Chiriluţă, inspector de protocol la Arhiepiscopia Tomisului, acuzat de complicitate la luare de mită.
Un comunicat al DNA transmis vineri explică faptele pentru care este învinuit arhiepiscopul Tomisului:
„În cursul lunii martie 2009, suspectul Petrescu Teodosie, în calitate de decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Univesităţii Ovidius Constanţa şi arhiepiscop al Tomisului, a primit de la o persoană denunţătoare suma de 850 de euro prin intermediul suspectului Chiriluţă Bogdan Florin, inspector de protocol la aceeaşi arhiepiscopie, precum şi promisiunea unui împrumut în cuantum de 5.000 de euro, pentru ca, în schimb, să faciliteze înscrierea persoanei denunţătoare ca student în cadrul facultăţii şi hirotonisirea ca preot.
Totodată, suspectul Petrescu Teodosie i-a cerut unei persoane din anturajul său să întocmească o recomandare şi o comunicare antedatate, cu data 10.09.2008, necesare pentru înscrierea persoanei denunţătoare la cursurile facultăţii, în sesiunea septembrie 2008, iar persoana care a redactat actele a primit, în schimbul acestor servicii, suma de 400 de lei şi o sticlă de băutură alcoolică”.
Arhiepiscopul a fost audiat vineri la DNA, iar la ieşirea din sediul central al instituţiei a declarat presei că este vorba despre redeschiderea dosarului vechi, în care a mai fost audiat, în 2009, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ),
Arhiepiscopul Teodosie a precizat că dosarul din 2009 a fost redeschis şi acum procurorii l-au citat pentru a fi audiat din nou.
Secţia de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Inalta Curet de Casaţie şi Justiţie a trimis atunci dosarul la DNA, întrucât arhiepiscopul Teodosie a comis faptele în calitate de decan al Facultăţii de Teologie, şi nu în calitate de înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Materialul jurnalistic de la care a pornit dosarul
În schimbul promisiunii sumei de 3.000 de euro, din care a fost oferită suma de 850 de euro, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, ar fi intermediat înscrierea, pe bază de documente false, antedatate, la Facultatea de Teologie a unui reporter de la ziarul „România Liberă”. Pentru înscrierea ilegală a fost ajutat de către inspectorul Biroului Catehizare, părintele Emil Cosmin Brăescu.
Colaborarea cu Securitatea
Arhiepiscopul Tomisului a recunoscut în vara lui 2006 că a semnat un angajament cu Securitatea, dar a declarat că nu a făcut rău nimănui. „A fost un gest patriotic, un jurământ de credinţă faţă de ţară, nu ca să urmăresc pe cineva“, s-a dezvinovăţit IPS Teodosie. El a devenit colaborator al Securităţii în 1987, când era asistent universitar la Institutul Teologic din Bucureşti.