La sesiunea august – septembrie 2023 a examenului naţional de bacalaureat toate lucrările candidaților vor fi evaluate în sistem digitalizat, a anunțat Ministerul Educației.
Evaluarea digitalizată presupune scanarea lucrărilor, astfel încât acestea să fie notate, de către profesori, într-un sistem computerizat. Această metodă de a fost testată până acum în cadrul unui proiect-pilot aplicat în județele Călărași și Dâmbovița.
Ce înseamnă evaluarea digitalizată:
- Pentru evaluarea digitalizată se folosesc scanere distribuite şi instalate în fiecare centru de examen.
- Lucrările sunt scanate în sala de examen, la sfârşitul probei scrise, în prezenţa candidatului, fiind încărcate pe platforma de evaluare de către profesorii asistenţi.
- Secretizarea lucrării se face automat, în momentul încărcării, nemaifiind necesar a fi făcută de către candidaţi/profesorii asistenţi.
- Ulterior, lucrările sunt repartizate automat şi aleatoriu, prin intermediul platformei, către doi evaluatori aflaţi în alt judeţ decât judeţul din care provin candidaţii.
- Transmiterea, în mod automat şi aleatoriu, către alţi doi evaluatori, a lucrărilor pentru care diferenţa dintre notele acordate de cei doi evaluatori iniţiali este mai mare de un punct.
Avantajele acestei evaluări – costurile reduse, acuratețe ridicată și posibilitatea unor analize mai complexe a rezultatelor
Decizia de a generaliza evaluarea digitalizată este fundamentată pe beneficiile confirmate odată cu pilotarea din județele Călărași și Dâmbovița, precizează un comunicat Ministerului Educației:
- anularea costurilor pentru transportul lucrărilor dintr-un judeţ în altul, în vederea evaluării;
- eliminarea birocraţiei (borderourile individuale de notare, precum şi cele finale sunt generate automat, odată cu finalizarea evaluării);
- reducerea timpului de lucru destinat evaluării;
- transmiterea, în mod automat şi aleatoriu, către alţi doi evaluatori, a lucrărilor pentru care diferenţa dintre notele acordate de cei doi evaluatori iniţiali este mai mare de un punct;
- scăderea riscului erorii umane în privinţa: calcului notei finale, a acordării altor punctaje decât cele din baremul de corectare, a introducerii notelor de pe lucrare în calculator, în vederea afişării rezultatelor;
- posibilitatea realizării unor analize complexe a rezultatelor examenelor, pe itemi, categorii de elevi sau şcoli, pentru a valorifica rezultatele evaluării în beneficiul elevilor.
Nu se schimbă criteriile de evaluare
”Subliniem că procesul de evaluare digitalizată nu implică schimbări în ceea ce priveşte criteriile de evaluare/baremele şi tipurile de subiecte pentru probele scrise ale examenului de bacalaureat. Ministerul Educaţiei valorifică tehnologia pentru îmbunătăţirea proceselor specifice sistemului educaţional românesc”, menționează comunicatul MEN.
”Ne dorim digitalizarea evaluării pentru toate examenele naţionale, fie că vorbim despre bacalaureat, evaluare naţională, concurs de ocupare a posturilor sau definitivat. Este un progres nu doar necesar, pentru că simplifică tot ceea ce înseamnă logistică a organizării acestor examene, ci şi firesc, în contextul evoluţiei tehnologice”, a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, citată în comunicat.
****