29 octombrie, 2021

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, nu a anunțat nici în ședința de vineri prețul gigacaloriei în București sau valoarea ce va fi plătită de consumatorii conectați la rețeaua centrală. Subvenția, a precizat primarul, va fi votată după ce se va stabili și prețul de transport, dar nu va acoperi 100% scumpirea căldurii.

Joi, ANRE a anunțat noul preț de producție pentru Electrocentrale București, care va vinde căldura cu 85,58%, până la 329,41 lei gigacaloria, comparativ cu 166,55 lei, anul trecut.

Nicușor Dan a explicat vineri că o parte din această creștere va fi susținută suplimentar față de subvenția din urmă cu un an, dar care va fi proporția se va ști în zilele următoare. O aproximație se poate face pronind de la subvenția trecută, de 950 de milioane de lei, la care se vor putea adăuga alte circa 200 de milioane, potrivit primarului:


”Până în secunda aceasta , prețul real al gigacaloriei este 206 lei producție, 220 lei transport și distribuție, la care se adaugă TVA 19%, rezultând 506 lei gigacaloria. Atât costă.

Din acești 506 lei, oamenii plătesc 164 lei, restul de 340 sunt plătiți de PMB.

Pe aceste două componente avem informația doar ceea ce înseamnă producția, nu mai este 206 lei, este 329 lei, plus TVA, tarif aprobat ieri de ANRE.

TVA-ul este 19% în general. Conform unei legii aprobate în această vară, TVA-ul va fi de 5% pentru producția și transportul de energie termică. Acum a mai rămas componenta de transport și distribuție. Azi este 220 lei. În aceste zile, Termoenergetica se duce către ANRE cu prețul nou, care va trebui să fie aprobat de ANRE. În momentul acela o să avem prețul total și în momentul acela o să luăm o decizie cu Consiliul General”.


Acum, raportul între municipalitate și cetățeni la plata încălzirii este de 2 la 1.

Alte măsuri de care depinde factura bucureștenilor – subvenționarea majorării prețului la gaz și ajutorul statului pentru orașele cu sisteme centralizate de încălzire

Nicușor Dan s-a referit vineri și la ceilalți factori care vor influența prețul gigacaloriei la consumatorul final. Este vorba despre măsuri pe care Guvernul și Parlamentul le vor lua pentru a ajuta administrațiile locale, în contextul crizei energetice.

Un număr de 25 de primării de mari orașe au anunțat că au nevoie de un sprijin din partea statului pentru a putea plăti facturile din iarna aceasta.

Nicușor Dan, despre aceste măsuri și efectul lor în preț:

”După cum știți, de la nivel național s-a aprobat subvenția la căldură și energie electrică pentru consumatorii individuali.

Nu există până la acest moment o subvenționare din partea statului pentru consumatorii racordați la sistemele centralizate. Sunt discuții la nivelul Parlamentului, eu sper că va fi o plafonare sau un ajutor, o sumă care să vină de la bugetul național pentru că este o problemă cu care se confruntă primăriile din toate marile orașe.

În acest moment subenția anuală pe care PMB o plătește este de 950 milioane lei. Este posibil să suplimentăm această sumă, dacă ne permitem.

Decizia o să o luăm după ce o să avem prețul pentru transport și distribuție și în funcție de ce decid autoritățile naționale, ajutorarea marilor orașe.

Ce vreau să fie clar în continuare, PMB o să plătească o parte importantă din prețul gigacaloriei.”

Energia termică pe care termocentralele o vor livra, începând din noiembrie, distribuitorilor din orașele țării cu sisteme încălzire centralizată, se scumpește cu până la 96% față de anul trecut, potrivit deciziei de joi a Autorității Naționale de Reglementare în Energie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: