joi

28 martie, 2024

24 noiembrie, 2020

România s-a situat în primul semestru din 2020 pe prima poziție în topul UE al celor mai ieftine gaze naturale livrate consumatorilor casnici și pe locul zece din coadă la prețul electricității, potrivit datelor publicate de Eurostat. Costul pentru noi a fost cam la trei sferturi din media europeană la electricitate și la jumătate în cazul gazelor naturale.

Tariful mediu al electricității pentru  populație la nivelul UE a scăzut față de aceeași perioadă a anului anterior, de la 21,6 euro/100kWh la 21,3 euro/100kWh iar 16 state membre au raportat prețuri mai mici. La gaze s-a păstrat valoarea de 6,6 euro/100kWh, cu reducerile în 18 din cele 24 de state membre care au furnizat informații în acest sens.

De reținut, taxele și prelevările au reprezentat în S1 2020 40% din sumele cu care au fost taxate gospodăriile europene pentru electicitate, în timp ce la gaz natural proporția acestora a fost de 33%.


Cele mai mari scăderi ale facturilor la electricitate între S1 2019 și S1 2020 s-au consemnat în Olanda (-31%, îndeoseni prin reducerea taxelor aplicate), Letonia (-12,8%), Slovenia (-11,4%), Suedia (-10,0%) și Estonia (-8,9%). Prin contrast, cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Lituania (+13,6%), Polonia (+12,9%), Luxemburg (+10,5%), România (+9,1%) și Cehia (+8%).

Infografic: Prețurile la electricitate pentru consumatorii casnici (€per100kWh, sem.1 2020): 

Exprimate în moneda unică europeană, cele mai reduse prețuri la electricitate le-au avut vecinele noastre cu care suntem interconectați Bulgaria (10 euro/100kWh) și Ungaria (10,3 euro/100kWh), urmate de Estonia (12,4 euro/100kWh) iar cele mai ridicate Germania (30,4 euro/100kWh), Danemarca (28,3 euro/100kWh) și Belgia (27,9 euro/100kWh).

La gaze naturale pentru consumul casnic, cele mai mari scăderi de prețuri față de anul trecut le-au marcat Letonia (-29,4%), Lituania (-19,8%), Suedia (-16%) și Portugalia (-15,4%), toate țări cu resurse specifice extrem de reduse. Olanda (+8%), Franța (+7,3%) și Croația (+5,2%) au aplicat majorările cele mai însemnate (cu observația că la olandezi au contat taxele aplicate în plus, pe dos față de electricitate).

Infografic: Prețurile la gazele naturale pentru consumatorii casnici (€per100 kWh, sem.1 2020): 


Alături de Ungaria, noi am figurat în analiza Eurostat cu cel mai redus preț la gazele naturale livrate consumatorilor casnici (3,2 euro/100kWh), sub Lituania (3,6 euro/100kWh), în timp ce Olanda (10 euro/100kWh), Suedia (9,8 euro/100 kWh), Franța (7,9 euro/100kWh) și Danemarca (7,5 euro/100kWh) au practicat cele mai mari tarife.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: