19 aprilie, 2022

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa şi-au continuat marţi declinul, coborând la cel mai scăzut nivel înregistrat de la invadarea Ucrainei de către Rusia, anunță Bloomberg.

La Bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze au coborât marţi dimineaţa chiar şi cu 12%, până la 84 de euro pentru un Megawatt-oră, cel mai redus nivel înregistrat după data de 23 februarie, cu o zi înainte de debutul invadării Ucrainei.

Marţi a fost a doua şedinţă consecutivă de scădere a preţurilor, după declinul de 9,2% înregistrat în ziua de 14 aprilie, înaintea vacanţei de Paşte.


Piaţa europeană s-a concentrat pe evoluţia livrărilor de gaze din Rusia, principalul său furnizor, în special după ce luna trecută preşedintele Vladimir Putin a anunţat că ţările ostile vor trebui să plătească în ruble pentru gazele ruseşti.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a spus luni că „mai este timp” pentru ca Europa să plătească în ruble pentru livrările de gaze ruseşti din luna aprilie, deoarece aceste plăţi ajung la scadenţă undeva în luna mai.

Dmitry Peskov nu a dorit să comenteze dacă există clienţi care au acceptat să plătească în ruble şi au înfiinţat conturile bancare cerute de președintele Putin. Ungaria este singurul stat membru UE care s-a declarat de acord cu plata cu ruble a gazului rusesc.

Vremea caldă reduce cererea de gaze

În paralel, analiştii de la firma Maxar au prognozat că temperaturile peste medie din sud-est-ul Europei se vor extinde săptămâna viitoare şi spre mijlocul continentului. Aceste evoluţii ar urma să reducă o parte din presiunile asupra cererii de gaze naturale.


„Preţul gazelor naturale a scăzut pe măsură ce fundamentele pe termen scurt s-au relaxat”, susţine Edmund Siau, analist şef pentru gaze şi GNL la firma de consultanţă FGE.

Distrugerea cererii şi trecerea la gaze lichefiate au redus presiunile la adresa preţurilor europene la gaze naturale însă planează în continuare spectrul competiţiei din Asia. „Traderii se întreabă ce va face Asia cu carantinele din China şi care est planul pentru refacerea stocurilor înainte de venirea iernii”, a spus Edmund Siau.

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: