vineri

29 martie, 2024

21 aprilie, 2016

klaus-iohannis-petro-porosenko
Președintele Iohannis a fost în vizită de stat la Kiev în 2015

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, efectuează joi o vizită oficială în România, primul punct de pe agenda vizitei fiind primirea, la Palatul Cotroceni, de către şeful statului român, Klaus Iohannis.

Şeful statului ucrainian are în program şi un prânz cu premierul Dacian Cioloş, urmat de o întâlnire cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

În luna februarie, preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut o întrevedere cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, în marja Conferinţei Internaţionale de Securitate de la München, informa atunci Preşedinţia României.


Ultima vizită la nivel înalt a fost pe data de 17 martie 2015, când Klaus Iohannis a mers în vizită oficială la Kiev.

Contextul vizitei la București

Președintele Ucrainei sosește la București într-un context complicat pentru Kiev, acolo unde, pe fondul unor acuzații de corupție și de amânare a reformelor, a avut loc o schimbare de guvern.

Eforturile regimului de la Kiev sunt remarcate la nivel Comisiei Europene, acolo unde, miercuri, Jean Claude Junker a anunțat că va propune eliminarea vizelor de călătorie pentru cetățenii ucraineni. Ucraina are însă o problemă în relația cu UE generată de referendumul din Olanda, acolo unde cetățenii au decis că acest stat ar trebui să revadă votul favorabil acordat asupra tratatului de asociere Ucraina-UE.

În plan intern, Ucraina încă este departe de asigurarea păcii- acordul de la Minsk este în cumpănă, separatiștii din regiunea Donbas încalcă frecvent acordul de încetare a focului și Consiliul NATO-Rusia a constatat ”profunde dezacorduri” cu privire la criza din Ucraina.


În plan militar, relațiile româno-ucrainene sunt foarte bune, România intensificând recent acțiunile de cooperare: ambasadorul României la NATO anunțând recent că Armata română va dona Kievului echipamente militare non-letale.

Singurele probleme dintre cele două state sunt generate de politicile ucrainene în materia dreptului minorităților.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: