sâmbătă

20 aprilie, 2024

18 aprilie, 2021

Premierul nipon, Yoshihide Suga, primul lider străin primit la Washington de către noua administrație a Statelor Unite, și președintele Joe Biden s-au angajat vineri să facă faţă „împreună” „provocărilor” ridicate de China.

„Suntem hotărâţi să acţionăm împreună pentru a depăşi provocările ridicate de China şi legat de unele probleme ca Marea Chinei de Est, Marea Chinei de Sud, dar şi Coreea de Nord”, a declarat preşedintele Biden, în cursul unei conferinţe de presă comune în sera de trandafiri a Casei Albe, citat de AFP, preluată de Agerpres.

„Acţionăm împreună pentru a demonstra că democraţiile pot câştiga competiţiile din secolul al XXI-lea aducând rezultate pentru popoarele lor”, a menționat Joe Biden, reluând laitmotivul unei confruntări ideologice în faţa „autocraţiilor”.


Ca ecou la această unitate a democraţiilor dorite de preşedintele american pentru a face front comun în faţa ascensiunii inexorabile a Beijingului, şeful guvernului japonez a vorbit despre o alianţă bazată pe „libertate, democraţie şi drepturile omului”.

Yoshihide Suga a dat asigurări că cele două ţări aliate se vor opune „oricărei tentative” chineze de „a schimba statu quo-ul prin forţă sau intimidare în mările Chinei de Sud şi de Est”.

Vizita reflectă prioritățile din politica externă a noii administrații a SUA

Alegerea premierului japonez ca prim invitat, care va fi urmat în mai de preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, reflectă prioritatea acordată de Joe Biden celor mai apropiaţi aliaţi ai Statelor Unite, în special în Asia, unde are loc competiţia împotriva adversarului strategic numărul unu al Washingtonului.

Dornic să prezinte progrese tangibile, preşedintele american a spus că va colabora cu Tokyo pentru „a promova reţele 5G fiabile şi sigure”, iar anturajul său a evocat în acest sens „un angajament foarte substanţial” de două miliarde de dolari asumat de Japonia în parteneriat cu Statele Unite.


Fostul preşedinte american Donald Trump a lansat o campanie de presiuni asupra mai multor ţări pentru a renunţa la utilizarea echipamentelor gigantului chinez Huawei, care s-a impus ca lider în desfăşurarea celei de-a cincea generaţii de reţele mobile.

Joe Biden doreşte să continue ofensiva şi a afirmat că tehnologiile aflate în centrul concurenţei globale sunt „guvernate de standardele stabilite de democraţii, nu de autocraţii”.

Cei doi lideri au abordat, de asemenea, tensiunile crescânde pe tema Taiwanului, care denunţă acţiuni din ce în ce mai ostile din partea Beijingului, precum şi strategia faţă de Coreea de Nord, pe care preşedintele SUA urmează să o dezvăluie în curând.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

2 răspunsuri

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: