joi

25 aprilie, 2024

26 octombrie, 2021

Administrația Prezidențială a anunțat marți că preşedintele Klaus Iohannis, va efectua, miercuri, o vizită de stat în Egipt, la invitaţia omologului său, preşedintele Abdel Fattah El-Sisi.

”Vizita se desfăşoară în cadrul dialogului bilateral foarte bun din ultimii ani, precum şi în contextul aniversării în 2021 a 115 ani de relaţii diplomatice dintre România şi Republica Arabă Egipt. Cu prilejul consultărilor oficiale, preşedintele României şi preşedintele Republicii Arabe Egipt vor evalua posibilităţile concrete de a dinamiza şi aprofunda dialogul politico-diplomatic şi cooperarea la toate nivelurile, extinderea şi diversificarea colaborării româno-egiptene pe plan economic, inclusiv prin stimularea schimburilor comerciale şi a investiţiilor, precum şi în noi domenii sectoriale de interes pentru cele două state”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, discuţiile vor include şi teme actuale de politică internaţională, cu accent pe evoluţiile politice şi de securitate din regiunea Orientului Mijlociu şi eforturile de mediere în dosare de interes. 


În cadrul vizitei de stat, preşedintele României, Klaus Iohannis, va avea întrevederi şi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Parlamentul egiptean, Hanafy Ali El-Gebaly, şi preşedintele Senatului din Parlamentul egiptean, Abdel-Wahab Abdel-Razeq. 

Vizita apare în contextul în care președintele Egipt a anunțat luni că starea de urgenţă instituită în ţară în urmă cu patru ani va fi ridicată.

Introdusă pe întreg teritoriul în aprilie 2017, în urma atentatelor sângeroase revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) împotriva unor biserici copte – principala minoritate creştină din Orientul Mijlociu – în oraşele Tanta şi Alexandria (nord), starea de urgenţă a fost reînnoită încontinuu de atunci.

Starea de urgenţă a extins considerabil puterile poliţiei cu privire la arestări, măsuri de supraveghere şi restricţii privind libertatea de mişcare.


ONG-urile pentru drepturile omului denunţă regulat atacurile asupra libertăţilor individuale în Egipt, unde Abdel Fattah al-Sissi conduce, de la instalarea sa la putere în 2013, o represiune feroce împotriva tuturor formelor de opoziţie. 

În România, criza guvernamentală care a debutat la 5 octombrie odată cu demiterea guvernului Cîțu prin moțiune de cenzură nu a fost rezolvată.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: