Preşedintele Klaus Iohannis a transmis marți, în fața diplomaților străini acreditați la București, poziția României pentru conflictul din Orientul Mijlociu: soluţia celor două state, care să asigure ”aspiraţiile legitime ale poporului palestinian, precum şi dreptul la securitate al Statului Israel”.
Precizările au fost făcute în cadrul întâlnirii anuale cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România.
„În ceea ce priveşte evoluţiile din Orientul Mijlociu, am condamnat ferm atacul Hamas din primul moment şi am pledat, totodată, pentru respectarea strictă a dreptului internaţional, inclusiv a dreptului internaţional umanitar, acordând ajutor umanitar civililor din Gaza.
Este clar, după aceste luni de conflict deschis, că este nevoie de o soluţie politică pe termen lung, care să conducă la o pace justă, iar singura variantă viabilă rămâne soluţia celor două state, cu respectarea atât a aspiraţiilor legitime ale poporului palestinian, cât şi a dreptului la securitate al Statului Israel”, a precizat Klaus Iohannis, citat de Agerpres.
„România a fost şi va rămâne alături de Ucraina”
Șeful statului a repetat și susținerea fermă de către România a Ucrainei, care va contiuna, „Din păcate, anul care a trecut a continuat să fie marcat de conflicte şi situaţii complexe, cu impact major asupra relaţiilor internaţionale. Cel de-al doilea an de război împotriva Ucrainei a continuat să provoace pierderi imense, multiplicând consecinţele negative la nivel global. România a fost şi va rămâne alături de vecinul său şi de cetăţenii ucraineni, care îşi apără cu curaj libertatea, suveranitatea şi integritatea teritorială”, a mai declarat Klaus Iohannis.
El a amintit că, datorită eforturilor României, peste 33 de milioane de tone de cereale ucrainene au tranzitat teritoriul ţării noastre, reprezentând peste 60% din produsele care au fost transportate prin Culoarele Solidarităţii ale Uniunii Europene.
Şeful statului a amintit că, în octombrie anul trecut, cu ocazia vizitei preşedintelui Volodimir Zelenski la Bucureşti, a fost semnată Declaraţia Comună privind procesul referitor la ridicarea relaţiei dintre România şi Ucraina la nivel de Parteneriat Strategic.
„Am reconfirmat acest angajament în cadrul recentei noastre convorbiri telefonice”, a adăugat preşedintele Iohannis.
La nivel regional, european, dar şi global, este „imperativ să menţinem angajamentul ferm pentru Ucraina”, a mai spus președintele: „Legat de soarta războiului, poziţia noastră rămâne categorică: numai Ucraina poate decide momentul, parametrii şi modul în care se vor desfăşura eventuale negocieri de pace”
****