Președintele României Klaus Iohannis a ajuns, joi, la Kiev și urmează să se alăture omologului său francez, Emmanuel Macron, cancelarului german Olaf Scholz și premierului italian Mario Draghi, potrivit unui anunț făcut pe rețele de socializare.
”Mă aflu astăzi la Kiev, alături de Președintele francez Emmanuel Macron, Cancelarul german Olaf Scholz și Prim-ministrul italian Mario Draghi, pentru a ne arăta sprijinul puternic și solidaritatea deplină față de Președintele Zelenski și de poporul ucrainean. Această agresiune ilegală, nejustificată și neprovocată din partea Rusiei trebuie să înceteze!”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook.
Cei trei lideri occidentali au ajuns la Kiev cu trenul, evitând transportul aerian din motive de securitate. Reprezentanții de rang înalt ai Franței, Germaniei și Italiei se întâlnesc cu președintele ucrainean cu aproximativ o săptămână înainte de luarea unei decizii cu privire la cererea țării de aderare la UE și înaintea summitului NATO de la Madrid, de la sfârșitul lunii.
Vizita celor trei, cea mai însemnată întrevedere a unor lideri europeni cu președintele ucrainean de la începerea războiului, a fost organizată timp de două săptămâni și urmărește, de asemenea, să elimine criticile cu privire la răspunsului neadecvat al celor trei țări în raport cu războiul din Ucraina, notează Reuters
Vizita, care nu a fost anunțată din motive de securitate, are loc cu o zi înainte ca executivul UE să facă o recomandare cu privire la statutul candidaturii Ucrainei la UE, perspectivă față de care cele trei țări au fost reținute.
Ieri, în România, președintele Macron a spus că este timpul ca Europa să reasigure Ucraina cu privire la ambițiile sale europene.”Suntem într-un moment în care trebuie să trimitem semnale politice clare, noi europenii, către Ucraina și poporul ei, când acesta rezistă eroic”, a spus președintele francez, fără a oferi detalii.
Kievul a criticat Franța, Germania și, într-o măsură mai mică, Italia, pentru sprijinul reținut acordat Ucrainei, acuzându-le că au întârziat livrarea de arme și că au pus propria lor prosperitate înaintea libertății și securității Ucrainei.