vineri

19 aprilie, 2024

29 noiembrie, 2016

klaus-iohannis-300x203Președintele Klaus Iohannis a transmis, marți, ministrului Justiției cererea de urmărire penală a 3 foști miniștri în dosarul Microsoft 2.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președintele Iohannis a transmis cererea de urmărire penală a lui Nica Dan, fost ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în perioada 2000 — iulie 2004, a Silviei Adriana Țicău, fost ministru la aceeași instituție, în perioada iulie-decembrie 2004, și a lui Alexandru Athanasiu, fost ministru al Educației în perioada 2003-2004, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Totodată, sursa citată precizează că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri.


Pe 23 noiembrie, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea președintelui Klaus Iohannis pentru urmărirea penală a foștilor miniștri Dan Nica, Adriana Țicău și Alexandru Athanasiu, pentru abuz în serviciu în dosarul Microsoft 2.

Potrivit DNA, în calitate de ministru, Dan Nica, cu încălcarea dispozițiilor privind achizițiile publice, a inițiat și a susținut proiectele HG nr.1.473/ 11.12.2003 și nr.470/ 01.04.2004, prin care s-a aprobat încheierea între guvern și Fujitsu Siemens Computers GmbH a contractului comercial de închiriere de licențe referitor la produsele Microsoft.

DNA precizează că, în calitate de secretar de stat, respectiv de ministru, Adriana Țicău, cu încălcarea dispozițiilor privind Statutul funcționarilor publici și privind achizițiile publice, a determinat încheierea contractului cadru de licențiere Microsoft în condiții defavorabile pentru Guvern, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens GmbH Austria, iar în acest sens a semnat Nota de fundamentare la HG nr.1.473 /11.12.2003.

Conform anchetatorilor, aceasta a inițiat și susținut proiectul HG nr.1.778/ 21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licențe și pentru produsele educaționale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat.


DNA mai arăta că, în calitate de ministru, Alexandru Athanasiu, cu încălcarea dispozițiilor privind achizițiile publice, a inițiat și a susținut proiectul HG nr.1778/ 21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului fără a exista un necesar fundamentat.

„În această modalitate s-a cauzat, pe de o parte — un prejudiciu în valoare totală de 19.370.500 USD repercutat în patrimoniul Secretariatului General al Guvernului, iar pe de altă parte — un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH”, potrivit procurorilor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: