20 iulie, 2015

Parlamentul-Romniei.-300x180Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni Lega privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, lege care păstrează norme de reprezentativitate scăzute pentru alegerea reprezentanţilor în cele 2 camere parlamentare. Potrivit noilor norme, Parlamentul va fi compus din 466 aleşi.

Deciziile referendumului organizat în 2009 – parlament unicameral şi reducerea la 300 a numărului de parlamentari- sunt ignorate de noua lege chiar dacă, din punct de vedere constituţional, rezultatul unui referendum trebuie transpus în lege.

În ianuarie 2014, atunci când fosta USL anunţa o posibilă revizuire a Constituţiei, preşedintele CCR Augustin Zegrean răspundea unei întrebări legate de referendumul din 2009: „Nu poate să încalce nimeni decizia poporului român, pentru că în Constituţie, la articolul 2, se spune că suveranitatea aparţine poporului, care o exercită prin organele sale liber alese şi prin referendum.”


În plus, Augustin Zegrean asigura că decizia adoptată prin referendum nu are “termen de expirare”.

Legea promulgată luni de preşedintele Iohannis asigură aceeaşi reprezentativitate în Parlamentul României cetăţenilor din Diaspora: 2 senatori şi 4 deputaţi.

Şi sistemul în care vor vota românii din Diaspora rămâne neschimbat, cel puţin  până la adoptarea unei promise legi a votului prin corespondenţă.

Descărcaţi AICI legea alegerilor parlamentare

Nerespectarea deciziei de la referendumul organizat în 2009 a fost unul dintre argumentele cu care Curtea Constituţională a decis, în 27 iunie 2012, că Legea privind votul uninominal este neconstituţională.

(Citiţi şi: „CCR: Legea uninominalului pur încalcă voința poporului, exprimată prin referendumul privind Parlamentul unicameral și împuținarea aleșilor”)


În ianuarie 2016, preşedintele Klaus Iohannis  a invitat partidele la consultări pe tema legilor electorale, spunând că “este nevoie de un Parlament mai mic, mai eficient şi mai credibil”.

Principiul era agreat la acea dată de formațiunile politice, cu oarecare diferențe formulate pentru cursdeguvernare.ro.

(Citiţi şi: „Cât de mic să fie Parlamentul? Discuții la Cotroceni – partidele se pregătesc să încalce din nou o decizie a CCR”)

Surse politice declarau pentru cursdeguvernare.ro că, în situaţia în care partidele reprezentate în Parlament nu ar fi fost dispuse să accepte soluţia populară de reducere a numărului de parlamentari, atunci invalidarea deciziei din 2009 ar fi urmat să se facă tot prin referendum, după ce Comisia de modificare a Constituţiei ar fi finalizat un proiect de revizuire a legii fundamentale a statului român.

Spectrul politic nu a ajuns la consens în legătură cu revizuirea Constituţiei, deci planul iniţial nu a mai fost pus în practică.

De semnalat: ales preşedinte al Romîniei în noiembrie 2014, Klaus Iohannis a susţinut reducerea numărului de parlamentari şi legiferarea votului prin corespondenţă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: