joi

28 martie, 2024

8 august, 2016

erdoganAcordul privind refugiații nu va putea continua dacă Uniunea Europeană nu-și respectă angajamentul de elimina vizele pentru cetățenii turci, a declarat președintele Recep Tayyip Erdogan, într-un interviu acordat cotidianului Le Monde.

‘Dacă cererile noastre nu sunt satisfăcute, atunci readmisiile nu vor mai fi posibile”, a precizat șeful statului turc.

Potrivit Acordului, Ankara se obligă se preia imigranții care nu sunt eligibili pentru statutul de azilant în UE, la paritate cu numărul de refugiați preluați de statele membre direct din Turcia.


În schimb, Europa a promis liberalizarea regimului vizelor pentru cetățenii turci, începând de anul acesta, accelerarea adeziunii Turciei la UE și șase miliarde de euro pentru susținerea cheltuielilor pe care această țară le are din cauza găzduirii a peste două milioane de refugiați.

Marți, Recep Erdogan și Vladimir Putin se întâlnesc la Sankt Petersburg

Interviul este dat publicității cu numai o zi înainte de întâlnirea dintre Erdogan și Vladimir Putin, președintele Rusiei.

Cei doi au avut la sfârșitul lunii iunie o convorbire telefonică în timpul căreia au convenit normalizarea relațiilor dintre țările lor, relații afectate de doborâre de către aviația turcă a unui aparat militar rus ce executa misiuni în Siria.

În iunie, Erdogan i-a cerut scuze liderului de la Kremlin pentru incidentul de anul trecut și cei doi au stabilit o întâlnire pentru luna aceasta.


Marți, 9 august, ei se vor întâlni la Sankt-Petersburg.

„Va fi o vizită istorică. Un nou început. La discuțiile cu prietenul meu Vladimir (Putin – n.r.), cred că va fi deschisă o nouă pagină în relațiile noastre bilaterale. Țările noastre au multe lucruri de făcut împreună”, a spus președintele Recep Tayyip Erdogan.

Pe agendă se va discuta problema ridicării embargoului rusesc asupra produselor alimentare din Turcia, reluarea zborurilor charter, construcția gazoductului TurkStream și situația din Siria.

De asemenea, președintele de la Ankara a repetat acuzațiile la adresa Occidentului privind „standardele duble” aplicate Turciei:

„Din anumite motive, Occidentul foloseşte standarde duble şi sugerează că în Turcia ar exista tentative de modificare a ordinii laice. Aceste lucruri nu sunt adevărate”, a declarat Erdogan, într-un interviu acordat agenției ruse TASS.

MAE german: Apropierea dintre Turcia și Rusia nu va afecta NATO

Întâlnirea dintre cei doi lideri a provocat îngrijorări în cancelariile străine privind o eventuală îndepărtare a Ankarei de UE și NATO.

O purtătoare de cuvânt a diplomației germane a declarat însă că restabilirea relațiilor dintre Turcia și Rusia este importantă pentru cele două țări, iar Berlinul nu crede că detensionarea aceasta va afecta rolul turcilor în interiorul NATO.

”Nu credem că apropierea dintre Turcia și Rusia va avea consecințe pentru parteneriatul de securitate din cadrul NATO. Turcia este și rămâne un partener important din interiorul Alianței”, a afirmat Sawsan Chebli, purtător de cuvânt al MAE german.

Ea a explicat că o eventuală reintroducere a pedepsei cu moartea ar duce însă la anularea procesului de aderare a Turciei la UE.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: