25 august, 2014

Premierul Victor Ponta susţine că o ordonanţă prin care s-ar suspenda timp de 2 săptămâni prevederile din Legea privind Statutul aleşilor locali, astfel încât primarii să poată să îşi schimbe apartenenţa politică, este necesară.

Întrebat de presă, luni, la Senat, dacă a citit textul acestei ordonanţe, premierul Ponta a răspuns: „Nu am primit textul de lege deoarece domnul Dragnea nu este în Bucureşti, dar este o ordonanţă necesară care ne va permite să deblocăm autorităţile locale”.

Vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat vineri că guvernul ar putea emite o ordonanţă de urgenţă prin care să fie suspendate, pe o perioadă de 2 săptămâni, prevederile Legii aleşilor locali, astfel încât aceştia să poată trece de la un partid la altul fără să îşi piardă mandatul.


Vicepremierul Liviu Dragnea a spus, la Suceava, că, cel puţin în ultima lună, a primit multe semnale din teritoriu că există o problemă determinată de instabilitate în administraţia locală, generată de apariţia noilor partide.

”Începe să se instaleze o oarecare instabilitate în administraţia locală generată de apariţia unor partide – PMP, PLR, ruperea USL, apariţia ACL şi au început din ce în ce mai mulţi primari să îşi exprime public susţinerea pentru un partid, altul decât pe listele căruia au candidat. Au început să fie probleme în majorităţile consiliilor locale şi judeţene. În acest context eu mă gândesc serios dacă nu cumva ar trebui să adoptăm un act normativ prin care să se stabilească o perioadă de două săptămâni în care toţi aleşii locali să poată opta în care partid să activeze”, a spus Liviu Dragnea.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: