11 iulie, 2017

Premierul Tudose i-a promis lui Donald Tusk, președintele Consiliului European, că nu vor mai exista surprize pe Justiție

Premierul Mihai Tudose i-a asigurat marți pe liderii UE, în mod „foarte ferm”, că România nu va introduce impozitul pe cifra de afaceri și nici nu va depăși un deficit de 3%.

„Am reiterat din nou, foarte ferm, că nu vom introduce acel impozit suplimentar pe cifra de afaceri, că suntem predictibili în ceea ce privește sistemul financiar-fiscal și că din tot ce înseamnă simulările noastre de acum și așteptările noastre vom rămâne în ținta de deficit de 3%”, a spus Mihai Tudose.

Declarația a fost făcută la sediul Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE, doar de către Mihai Tudose, după întâlnirile pe care prim-ministrul le-a avut marți cu mai mulți oficiali europeni.


Cutuma este ca declarațiile oficiale după întâlniri ale premierilor cu lideri de marcă ai instituțiilor europene  să fie făcute la sediul respectivei instituții, împreună cu un oficial european.

După vizita la Bruxelles a lui Sorin Grindeanu, declarațiile au fost făcute în compania prim-vicepreședintelui CE Frans Timmermans. După vizita făcută de Dacian Cioloș la sediul  Comisiei Europene, conferința de presă a fost organizată cu participarea președintelui CE.

„Devine din ce în ce mai clar că nu poate fi introdus aşa”, a adăugat premierul, referindu-se la impozitul pe cifra de afaceri, noutate anunțată de coaliția PSD – ALDE la câteva zile după numirea Guvernului Tudose.

Executivul a renunțat la această măsură cuprinsă în noul program de guvernare, după criticile dure venite din interiorul mediului de afaceri.


„Am atins subiectul, cu domnul preşedinte Juncker, asupra unei directive europene de anul trecut, care prevede, printre altele, un efort conjugat al statelor europene de transparenţă şi interconectivitate pe informaţii financiare pe multinaţionale sau firme care îşi externalizează profitul, ducând la diminuarea artificială a profitului şi a bazei de impozitare.

Este o directivă importantă, pe care va trebui să o implementăm oricum, dar aici vorbim despre principiul ca fiecare agent economic să-şi plătească impozitul acolo unde obţine profitul, iar ce vorbeam noi înainte este un pic pe lângă acest subiect, pentru că el nu-şi mai externalizează profitul, ci îl ascunde în afara UE.

Şi domnia sa are dreptate când spune că trebuie să găsim mecanisme aici, dar nu o să implementăm nimic care să rezolve un caz şi să strice buna funcţionare a altor agenţi economici corecţi”, a arătat premierul Tudose.

Nu vor mai exista derapaje pe Justiție

În discuțiile cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și cu Donald Tusk, președintele Consiliului European, premierul a promis că nu vor mai exista derapaje, din partea Guvernului, pe Justiție, și că se va discuta cu organismele din justiție și cu reprezentanții societății civile, pe orice inițiativă legislativă vizând lupta anticorupție:

“Ceea ce se dorește de la România practic este acest tip de comunicare publică (…) și ca  tot ceea ce facem să se bazeze pe o îndelungă și profundă consultare cu toți factorii implicați, de la societate civilă la organismele de control intern ale justiției. În niciun caz nu vor mai fi derapaje de genul surprizelor în cadrul Guvernului”, a spus premierul Mihai Tudose, citat de RFI.

Ministrul Justiției, așteptat la Bruxelles pentru a da noi explicații

În ceea ce privește MCV-ul, prim-ministrul este convins că mecanismul va fi eliminat până în 2019, când România va prealua președinția semestrială a Uniunii Europene.

”Avem promisiuni că până la preluarea preşedinţiei din 2019 lucrurile (MCV – n.r.) se vor închide dacă, evident, noi ne vom urmări în continuare parcursul care este apreciat. Şi în acest sens, am stabilit cu domnul Juncker şi cu prim-vicepreşedintele Timmermans o modalitate de lucru de a comunica în timp real despre stadiul evoluţiei lucrurilor”, a declarat.

În pofida declarației optimiste a premierului, ultimele evoluții din domeniul justiției se pare că i-au îngrijorat pe oficialii UE, dovadă fiind faptul că ministrul Tudorel Toader a fost chemat din nou să dea explicații la Bruxelles.

”Domnul ministrul al Justiţiei va veni la Bruxelles să explice ce se întâmplă acum. Ceea ce se doreşte de la România, practic este acest tip de comunicare publică, de comunicare în general cu Comisia şi ca tot ceea ce facem să se bazeze pe o îndelungă şi profundă consultare cu toţi factorii implicaţi de la societate civilă la organismele de control intern ale justiţiei”, a spus Mihai Tudose, citat de News.ro.

Miniștrii care gestionează fonduri europene, vizite lunare la Comisie

Șeful Guvernului a anunțat că vor exista „contacte regulate” între membrii Cabinetului său și instituțiile europene.

„Cel puțin o dată pe lună, toți miniștrii implicați în proiecte europene vor veni la Bruxelles, vor vorbi cu comisarii. Vom avea contacte regulate la nivel de Consiliu și Comisie, pentru ca ceea ce facem noi în România să nu mai ajungă la Bruxelles distorsionat, să nu mai existe deosebiri majore între realitate și percepție”, a mai afirmat Mihai Tudose.

„Am stabilit câteva lucruri foarte clare cu Comisia Europeană, cu Consiliul European, în special cu domnul președinte Juncker, despre ceea ce înseamnă România de azi și ceea ce vrea să fie România de mâine — România, ca stat membru, un stat puternic, un partener puternic pentru tot ceea ce înseamnă provocările Uniunii Europene”, a mai spus premierul Tudose.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: