Premierul Victor Ponta a venit luni la DNA, în cârje, pentru a fi audiat în dosarul „Turceni-Rovinari”.
Premierul a aflat pe data de 5 iunie că este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.
Prim- ministrul Ponta nu a răspuns la niciuna dintre întrebările privind prezenţa la DNA, audierea sa, un posibil sechestru pe bunuri sau la luarea vreunei măsuri preventive în dosarul în care este urmărit penal.
Ancheta procurorilor
În 5 iunie, Victor Ponta a fost chemat la DNA, unde procurorii l-au anunţat că este urmărit penal pentru fapte presupus comise în perioada în care a practicat avocatura.
Procurorii DNA îl acuză pe Victor Ponta de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru că ar fi emis mai multe facturi, fără a avea o bază legală, în baza unui contract încheiat între firma sa de avocatură şi cea a lui Dan Şova. Anchetatorii au stabilit că, în realitate, premierul nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare cu Şova.
Mai mult, spun procurorii, în perioada efectuării unor controale fiscale Victor Ponta s-ar fi înţeles cu Dan Şova ca acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi rapoarte de activitate juridică, „pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenţia”, spun procurorii anticorupţie.
Procurorii DNA susţin că, în realitate, Victor Ponta nu a efectuat niciuna dintre activităţile înregistrate în contabilitate, folosind o parte din sumele obţinute de la SCA „Şova şi Asociaţii” pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidenţial situat în Bucureşti. Firma lui Dan Şova i-ar fi cumpărat premierului şi un autoturism Mitsubishi Lancer Evo 10, „la solicitarea expresă” a acestuia.
În acelaşi dosar, senatorul Dan Şova este urmărit penal pentru fals în înscrisuri, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma „Şova şi Asociaţii” a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexele Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.
DNA a cerut Camerei Deputaţilor să avizeze urmărirea penală pe numele premierului şi pentru conflict de interese, însă solicitarea a fost respinsă de către deputaţi, în 8 iunie.
Internarea şi retragerea din fruntea PSD
Pe data de 14 iunie, când trebuia să meargă la DNA pentru prima audiere în dosarul Turceni-Rovinari, Victor Ponta se interna la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng.
După externarea din spital, Victor Ponta a rămas în Turcia pentru recuperare, întorcându-se în ţară în 8 iulie, după o absenţă de aproape o lună.
În perioada în care Victor Ponta a fost plecat din ţară, avocata sa, Loredana Radu, a mers de şase ori la DNA pentru a studia dosarul în care prim- ministrul României este urmărit penal.
Premierul Victor Ponta a anunţat duminică seara, pe Facebook, decizia de retragere din fruntea PSD, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie.
Victor Ponta nu a renunţat şi la funcţia executivă în stat.