Victor Ponta a declarat vineri că este de acord cu măsurile anunţate de premierul britanic, David Cameron, în vederea combaterii „turismului pentru beneficii sociale”, măsuri aspru criticate de mai mulţi lideri UE.
„Premierul britanic a afirmat în primul rând faptul că Marea Britanie, ca şi toate celelalte ţări europene care mai au incă restricţii pe piaţa muncii, le va ridica de la 1 ianuarie şi ăsta e lucrul cel mai important. În al doilea rând, a anunţat un pricipiu cu care cred că şi noi putem fi de acord, acela că trebuie înăsprite condiţiile prin care să nu se abuzeze de sistemele de protecţie socială. Nici în România nu vreau să se abuzeze de sistemele de protecţie socială.”, a spus prim-ministrul Victor Ponta, citat de MEDIAFAX.
„De un an şi ceva, avem o înăsprire a acestor condiţii, a controalelor, în aşa fel încât să nu ne mai trezim cu cei care se duc să-şi ia ajutorul social cu Mercedes-ul şi stau în tot felul de vile. Din acest punct de vedere, şi ceea ce a spus premierul britanic, şi ce au spus şi alţi şefi de guvern, e sprijinit şi de Guvernul României”, a explicat Victor Ponta, adăugând că „abuzarea” sistemelor de protecţie socială trebuie combătută.
Premierul britanic, David Cameron, a anunţat, marţi seara, măsuri dure împotriva aşa-numitului “turism pentru beneficii sociale”, afirmând că imigranţii din cadrul UE nu vor putea să pretindă sprijin din partea contribuabililor pe termen nelimitat.
Ce a anunțat premierul Cameron
Premierul britanic, David Cameron, a anunţat, marţi seara, măsuri dure împotriva aşa-numitului “turism pentru beneficii sociale”, afirmând că imigranţii din cadrul UE nu vor putea să pretindă sprijin din partea contribuabililor pe termen nelimitat.
Normele de eligibilitate pentru ajutoarele de şomaj vor fi înăsprite, iar accesul la locuinţe sociale va fi limitat, relatează BBC News.
Premierul a declarat, de asemenea, că cetăţenii britanici sunt “profund îngrijoraţi” de nivelul imigraţiei provenind din România şi Bulgaria. El a pus sub semnul întrebării şi principiul libertăţii de circulaţie în cadrul UE, precizând că acest drept nu poate fi “necondiţionat”.
Astfel, noii imigranţi nu vor primi ajutoare de şomaj în primele trei luni. Plăţile vor fi oprite după şase luni, excepţie făcând situaţia în care aceştia au o şansă “reală” de a se angaja. “Obişnuitul test pentru locuinţă” pentru a stabili eligibilitatea pentru beneficii va fi înăsprit şi va fi introdus un prag minim pentru venituri. În plus, cei care nu îşi caută de muncă vor fi expulzaţi şi nu se vor putea întoarce mai devreme de 12 luni, iar amenzile pentru angajatorii care nu plătesc salariul minim vor creşte de patru ori.
Criticile comisarilor
Decizia Guvernului de la Londra a provocat critici din partea mai multor oficiali europeni.
Viviane Reding, comisarul european pentru Justiţie, le-a transmis miercuri, 27 noiembrie, autorităţilor de la Londra, că libera circulaţie a persoanelor nu se negociază, atât timp cât Marea Britanie este membră a UE şi a Pieţei Unice.
Comisarul pentru Ocupare, Laszlo Andor, a avertizat Marea Britanie că astfel de declaraţii şi măsuri o fac „nesuferită” în interiorul Uniunii. Cât despre măsurile antimigraţie despre care vorbeşte premierul Cameron, Laszlo Andor a explicat că nu despre asta este vorba, ci despre „libertatea de mişcare a lucrătorilor, care se aplică în toate statele membre ale Uniunii… Aceste reguli au fost dezvoltate împreună chiar de statele membre, inclusiv Marea Britanie, şi fac parte din piaţa unică, pe care Marea Britanie o apreciază atât de mult în UE”, a spus comisarul european pentru Ocupare.