duminică

21 aprilie, 2024

28 octombrie, 2013

„Rectificarea bugetară este miercuri, iar foarte probabil săptămâna viitoare cred că avem deja o primă formă a proiectului de buget, în așa fel încât să-l trimitem Parlamentului la timp. Avem un spațiu în bugetul de anul viitor de creștere atât a pensiilor, cât și a salariilor. Important este să vedem exact în ce fel folosim acest spațiu fiscal. Din punctul meu de vedere — și e și punctul de vedere al ministrului Finanțelor—, nu mărim toate pensiile și toate salariile cu 3 și ceva la sută, ci încercăm să ne adresăm celor cu venituri mici și unor categorii speciale, fie că vorbim de medicii rezidenți, fie că vorbim de profesori debutanți, pentru că altfel cei care au deja salarii și pensii mari nu o să simtă foarte mult cei 3,75%, dar, dacă mergem țintit pe anumite categorii, creșterea va fi mai semnificativă (s.red)„, a declarat premierul Ponta, luni, potrivit AGERPRES.

Potrivit Legii 263 privind sistemul public unitar de pensii, pensiile se indexează cu 100% rata inflației la care se adaugă 50% din creșterea reală a salariului mediu brut realizată pe anul precedent.

Începând cu 2013, potrivit OUG nr.1/2013, indicatorii folosiți la stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul urmator, ”sunt cei definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Național de Statistică”. Asta, pentru că la 1 ianuarie 2014 nu se știe exact inflația pe 2013.

De aceea, în 2014, pensiile vor crește cu inflația înregistrată în 2012, nu în 2013.

Pensiile nu se majorează diferențiat, pe categorii, pentru că, practic, este vorba despre creșterea punctului de pensie.

Victor Ponta a adăugat că ministrul Bugetului, Liviu Voinea, va prezenta exact de unde se taie banii pentru rectificarea bugetară și probabil că luni aceste cifre vor fi publicate online.

„Nu știu să vă spun exact la fiecare (n.r.—de unde vor fi tăiați banii pentru rectificare). Vorbind de o investiție serioasă, pot să vă spun că alocăm încă 200 de milioane de lei pentru metrou, deci alocăm, nu tăiem. Avem creșteri mari anul acesta și o să avem creșteri și mai mari anul viitor de cheltuieli la plata hotărârilor judecătorești pentru oamenii dați afară sau cărora li s-au tăiat salariile în 2009-2010. Toată prostia asta că ce chestie s-a făcut în 2010 și s-au tăiat salariile și ce curaj a fost o mare prostie. Noi acum plătim nu doar că am pus salariile la loc, dar plătim în 2013, 2014, 2015, dăm oamenilor pe bună dreptate, că au câștigat în instanță tot ceea ce din prostie și din miopie economică a tăiat Guvernul în 2010”, a adăugat premierul.

Controversă cu ministrul Muncii

Primul-ministru Victor Ponta declara vineri că rectificarea bugetară de sfârșit de an, pe care Guvernul ar urma să o aprobe miercuri, va fi una negativă, întrucât încasările la buget sunt mai mici cu 3,8 miliarde de lei față de estimări.

La 16 octombrie, premierul anunța în ședința de guvern că toate pensiile vor crește anul viitor cu 3,75%.

„Avem cea mai mică inflație, în scădere, însă pensiile vor crește, totuși, cu 3,75%”, a spus Ponta, după care i-a întrebat pe miniștri de resort dacă sunt așa de „darnici”.

„Nu, domnule prim-ministru, se ia inflația pe anul trecut, din cauza aceasta”, i-a explicat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

„Bine, dăm, că la pensii chiar trebuie”, a spus atunci premierul, potrivit AGERPRES

Pensia medie este de 760 lei iar punctul de pensie este de 762,1 lei

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. 3,75 % in plus e una la o pensie de 760 lei si alta la 3.000 lei . Sa nu mai vorbim de una de 16.000 lei lunar . 🙁
    Cum scriam comentind aici : http://www.contributors.ro/economie/majorarea-impozitelor-directe-efecte-si-consecin%C8%9Be/#comments
    am dat exemplul italian unde absolut legal si democratic (fara probleme cu CC al lor ) se indexeaza cu 100% din rata inflatiei doar pensile pina la 1.500 euro . Cu 50 % din aceiasi rata a inflatiei pensile pina la 3.000 euro . Restul , absolut nici o indexare . Ramin inghetate .
    A nu cadea in capcana valorii acestor pensi in Italia . 50 % din pensionati incaseaza sub 1.000 euro net lunar . Pensia cea mai mare platita lunar e de 91.000b euro brut. (nu e greseala) Brut , deoarece se taxeaza cu 46 % impozit + contribut de solidarietate (ca e criza, nu ca in RO 🙂 ) de 5 % , 10 % , 15 % pentru pensile forte mari (adica pensi BRUTE de 100.000 euro anual , 150.000 euro si respectiv de peste 200.000 euro anual ).
    Acum in RO ma astept sa demonstreze din nou gasca condusa de tovarasul colonel Dogaru ca nu au pensia indexata . 🙂

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: