Sosit vineri pe tronsonul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, premierul Victor Ponta a renunţat, după o discuţie cu ministrul Ioan Rus, să mai participe la inaugurarea primilor 22 de km de autostradă realizaţi în 2014- e vorba de tronsonul al treilea al autostrăzii Orăştie – Sibiu, între localităţile Sălişte şi Cunţa.
Absenţa premierului a făcut ca inaugurarea festivă să fie scoasă cu totul din program.
Darea în folosinţă a autostrăzii s-a făcut fără o recepţie a lucrărilor şi în condiţiile în care persistă problemele legate de siguranţa circulaţiei: dealurile din zona Aciliu, aflate pe traseul autostrăzii, nu sunt stabilizate şi există pericolul alunecărilor de teren.
Situaţia neclară a conformităţii lucrării a fost recunoscută indirect chiar de ministrul Rus, care a anunţat la sosire, deşi inauguraea fusese anunţată încă de la începutul lunii octombrie de CNADNR: „Eu cred că o deschidem după ce ne lămurim asupra tuturor aspectelor”.
Construcţia celui de-al treilea lot al autostrăzii aflate pe traseul Coridorului IV Pan-European a început în 2011 şi a avut un termen iniţial de finalizare în primăvara anului trecut. Acest termen a fost amânat de 2 ori, din cauza unor probleme de stabilizare a unor porţiuni de teren traversate de autostradă.
Cum a decurs inaugurarea
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a ajuns, vineri, în jurul orei 12.00, pe lotul 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăştie, situat între localităţile Sălişte (Sibiu) şi Cunţa (Alba).
Încă de la sosire, ministrul a transmis presei că, din cauza faptului că a fost informat că se vor mai executa şi alte lucrări, vrea să inspecteze lucrarea înainte să ia decizia deschiderii autostrăzii.
La faţa locului, la ora 13.30, a ajuns şi premierul Victor Ponta cu un autocar. Ioan Rus s-a urcat în maşina cu care a sosit premierul şi, după o tură cu autocarul, Ioan Rus a coborât iar Victor Ponta a părăsit zona fără a da vreo declaraţie.
Întrebat de ce premierul Victor Ponta nu a oprit, ministrul Ioan Rus a răspuns: „Premierul are programul lui. S-a declarat mulţumit de ce a văzut şi mi-a urat sănătate”.
Apoi, ministrul Transporturilor a anunţat: „Autostrada poate fi deschisă şi, în consecinţă, am să rog CNADNR şi Poliţia să ia măsurile necesare şi să dea drumul la circulaţie”.
O necunoscută: costurile defalcate ale autostrăzii Orăştie-Sibiu
Potrivit paginii web a CNADNR, valoarea totala a autostrăzii Orăştie-Sibiu este de 2,56 miliarde lei (fara TVA). 2,17 miliarde lei au fost contribuţia nerambursabilă a Comisiei Europene, prin Fondul de Coeziune, diferenţa fiind asigurată prin bugetul de stat.
Tronsonul deschis vineri a costat 604,79 milioane lei.
Potrivit aceleiaşi surse, pentru Orăştie-Sibiu, CNADNR a mai semnat contracte pentru:
- servicii de reprezentare şi asistenţă juridică pentru exproprierea suprafeţelor de teren necesare executării lucrărilor
- asistenţă tehnică pentru managementul proiectului
- achiziţie obiecte inventar pentru beneficiar
- achiziţie echipamente IT pentru beneficiar
- achiziţie licenţe software pentru beneficiar
În contradicţie cu transparenţa manifestată în legătură cu contractele de execuţie, CNADNR nu furnizează niciun fel de informaţii suplimentare legate de câştigătorii sau valoarea acestor ultime 5 contracte.
Cum a lucrat constructorul
Potrivit unui raport realizat de Consitrans (consultant al lucrării până în primăvara acestui an), constructorul celui de-al treilea lot din autostrada Sibiu-Orăştie, asocierea italiană Impregilo-Salini, a adunat 249 de rapoarte de neconformitate pentru lucrări de proastă calitate, care nu respectă prevederile legale sau care se abat de la tehnologiile de execuţie.
După ce presa a publicat, în august, această informaţie, CNADNR a refuzat orice comentariu pe această temă.
O altă sursă de îngrijorare a constituit-o problema stabilizării terenului din zona localităţilor Sălişte-Cunţa. Ultima alunecare de teren în această zonă s-a produs în urmă cu 2 săptămâni, ceea ce ridică semne de întrebare legate de soluţia tehnică adoptată pentru consolidarea dealurilor de lângă autostradă.
Cum s-au realizat cele 4 tronsoane
După inaugurarea acestui ultim lot al autostrăzii Orăştie-Sibiu, şoferii pot circula în România pe o a 3 autostradă continuă de peste 100 de km.
În 2012 şi 2013, CNADNR a mai deschis circulaţia pe tronsonul Deva-Orăştie (32,5 kilometri) şi pe 3 dintre cele 4 loturi care compun Orăştie – Sibiu (în total 60 de kilometri).
Constructorul lotului al treilea al autostrăzii Orăştie – Sibiu este firma italiană Impregilo, valoarea contractului fiind de 137,5 milioane de euro.
Până la finalul anului 2014, potrivit oficialilor CNADNR, vor mai fi inaugurate primul lot (22,2 kilometri) al autostrăzii Nădlac – Arad, o porţiune de 6 kilometri din lotul al doilea al autostrăzii Nădlac – Arad şi alţi 6 kilometri din lotul al doilea al autostrăzii Timişoara – Lugoj.
Schimbare de filosofie
Potrivit statisticilor oficiale, CNADNR a plătit peste 4 miliarde de euro pentru proiecte de autostrăzi în perioada 2008-2014. În acelaşi interval de timp, reţeaua de autostrăzi s-a mărit cu 373 de kilometri.
În toată această perioadă, cele mai mici plăţi au fost făcute anul acesta: 228 de milioane de euro în primele nouă luni ale anului.
Odată cu schimbarea ministrului Transporturilor s-a schimbat şi filosofia în domeniu: de la autostrăzile desenate de fostul ministru Dan Şova astăzi este promovată, în ministeriatul lui Ioan Rus, construcţia drumurilor expres.
Proiectul de Master Planul General de Transport, aflat încă în dezbatere publică deşi trebuia trimis Comisiei Europene de mai bine de un an, propune ca până în 2030 să mai fie construiţi 656 de kilometri de autostrăzi, la care să se adauge 2.226 de kilometri de drumuri expres.