sâmbătă

20 aprilie, 2024

25 septembrie, 2013

Clauzele abuzive din contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, vor putea fi denunţate de la 1 octombrie, a declarat premierul Victor Ponta după ședința de guvern de miercuri.

„Nu, nu mai amânăm deloc”, a declarat premierul, întrebat dacă Guvernul a amânat din nou posibilitatea denunţării clauzelor abuzive, așa cum se discuta înainte de începerea ședinței de guvern de miercuri.

Ministerul Justiției inițiase un un proiect de ordonanţă de urgenţă ce amâna până în februarie 2014 denunțarea clauzelor abuzive. Această posibilitate s-a discutat miercuri în Guvern, dar nu a fost aprobată.


La începutul acestui an, Guvernul a decis prin ordonanţă de urgenţă amânarea pentru 1 iulie 2013 a intrării în vigoare a articolului din Codul de procedură civilă care oferă posibilitatea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sau asociaţiilor de protecţie a consumatorilor să denunţe în instanţă clauzele abuzive şi să le elimine din toate contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare.

Amânarea s-a făcut la solicitarea Fondului Monetar Internaţional (FMI), pe motivul inexistenței unui studiu care să arate impactul acestei măsuri asupra sistemului bancar.

Băncile vor fi obligate, odată cu introducerea în noul Cod Civil a acestui tip de procese, să modifice în toate contractele de creditare clauzele care ar fi considerate abuzive de instanţe printr-un astfel de litigiu.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara în luna august că aceste clauzele abuzive reclamate în procesele colective deschise de sute de debitori sunt cuprinse în contracte pe care clienţii le-au semnat. El spunea atunci că trebuie protejați și clienții, dar și stabilitatea sistemului financiar.


Pe de altă parte, la un colocviu organizat săptămâna trecută, BNR recomanda băncilor, prin vocea viceguvernatorului Bogdan Olteanu, să evite procesele cu clienții și să negocieze acorduri cu aceștia.

Potrivit studiului de impact făcut de BNR, pierderile băncilor ar putea ajunge la peste un miliard de euro prin introducerea proceselor colective privind clauzele abuzive practicate în contractele de creditare din relaţia cu populaţia.

Calculele bancherilor au mers pe varianta pesimistă, construită pe baza celor mai dure sentințe dictate până atunci de instanțe. Suma lor urca totalul pierderilor la peste cinci miliarde de euro.

Pentru a respecta rigorile stabilite de FMI în această chestiune, autoritățile române au promis că vor pregăti cu mare atenție cadrul în care se vor judeca aceste procese.

În recenta scrisoare de intenție transmisă FMI pentru încheierea unui nacord, Executivul promitea că procesele acestea se vor judeca la instanțele superioare sau la una specializată unic, iar judecătorii vor fi „instruiţi” pentru aplicarea „armonizată” a legii.

Problema are însă o soluție complicată, chiar dacă nu există o statistică precisă a numărului de procese declanșate pe clauzele abuzive din contracte, se apreciază că numărul acestora este de câteva mii, iar primele decizii din Justiție au verdicte diferite pe spețe similare.

Adrian Vasilescu : BNR s-a pronunțat, dar legea e lege

„BNR s-a pronunţat ca opinie, dar ce e lege e lege”, a spus Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului, întrebat cum comentează faptul că guvernul a nu ţinut cont de opiniile exprimate de reprezentanţii BNR privind judecarea proceselor colective exclusiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau limitarea posibilităţii de a introduce acţiunea doar la nivelul ANPC.

Oficialul BNR a continuat arătând că „singura realitatea este că a apărut o nouă reglementare în materie bancară şi atât”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: