Premierul Nicolae Ciucă, însoțit de numeroși miniștri din cabinetul său, încheie marți o vizită de lucru de două ziua în Emiratele Arabe Unite.
Agenda vizitei a inclus primirea de către A.S. Mohamed Bin Zayed Al Nahyan, președintele E.A.U. Vizita precede cea de-a doua sesiune a Comisiei de cooperare între Guvernul României și Guvernul Emiratelor Arabe Unite care va avea loc în perioada 21-22 iunie.
”Vizita vizează dezvoltarea și consolidarea dialogului bilateral la nivel politic, economic și sectorial între cele două state. Discuțiile vor include teme de importanță și prioritate pentru Emiratele Arabe Unite și România, precum și subiecte de interes regional și internațional”, se arată într-un comunicat transmis de executiv.
Din delegația oficială care îl însoțește pe premierul Nicolae-Ionel Ciucă în Emiratele Arabe Unite fac parte Sorin Grindeanu, viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii, Virgil Popescu, ministrul energiei, Adrian Chesnoiu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Iulian Chifu, consilier de stat, Cancelaria Prim-ministrului și Dan Cărbunaru, secretar de stat, purtător de cuvânt al Guvernului.