Prim-ministrul Marcel Ciolacu se află joi într-o vizită de lucru în Israel, însoțit de o delegație guvernamentală, anunță un comunicat al Executivului.
Cu prilejul vizitei, premierul va avea întrevederi cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, și cu ministrul pentru Afaceri Strategice al Statului Israel, Ron Dermer.
Din delegația guvernamentală fac parte ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, și deputatul Silviu Vexler, a transmis guvernul într-un comunicat de presă.
Agenda vizitei include și o întrevedere a premierului Marcel Ciolacu cu președintele Israelului, Isaac Herzog, după care este programată o întrevedere în plen a delegației guvernamentale române cu oficiali ai statului israelian.
La rândul lor, miniștrii care îl însoțesc pe premierul Marcel Ciolacu vor avea întrevederi bilaterale cu omologii lor israelieni.
Este cea de a doua vizită efectuată de premierul Marcel Ciolacu în Israel, de la declanșarea războiului din Gaza, după cea de la mijlocul lunii octombrie 2023.
***