joi

28 martie, 2024

22 ianuarie, 2014

Premierul Victor Ponta a anunţat miercuri trei demiteri şi o propunere de demitere „pentru deficienţe inacceptabile în cazul accidentului de la Cluj”. E vorba de secretarul de stat din MAI Constantin Chiper, de directorul general ROMATSA, Aleodor Frâncu, de directorul de operaţiuni ROMATSA, Donciu Bogdan, şi de directorul STS, Marcel Opriş.

Victor Ponta a prezentat la Palatul Victoria „concluziile preliminare” ale raportului (întocmit la solicitarea sa de către vicepremierul Gabriel Oprea) privind modul în care au acţionat instituţiile statului după producerea accidentului aviatic din Munţii Apuseni.

După ce a adresat condoleanţe în numele Guvernului familiilor celor două victime, premierul a anunţat:

  • Concluzia pe care o consider întemeiată este că în cadrul a trei instituţii importante- MAI, ROMATSA, STS- lucrurile au funcţionat inacceptabil de încet şi fără asumarea responsabilităţii.
  • Am decis înlocuirea din funcţie a secretarului de stat Chiper, de la MAI.
  • Solicitarea către ministrul Transporturilor pentru înlocuirea directorului general şi a directorului de operaţiuni ROMATSA.
  • Voi solicita oficial înscrierea pe ordinea de zi a CSAT a unui raport privind activitatea STS în acest caz şi, prin decizia CSAT, care nu ţine de Guvern, înlocuirea şefului STS.
  • Consider că responsabilităţile trebuie asumate ca un semnal foarte clar că există o responsabilitate şi o funcţionare necorespunzătoare.
  • Există acte normative referitor la accidentele de aviaţie civilă. HG 71/2008 stabileşte foarte clar cine şi cum se organizează. Aceste proceduri nu au funcţionat suficient de bine.
  • Voi înfiinţa Comitetul interministerial pentru situaţii de urgenţă, coordonate la nivel de vicepremier. Alături de el vor fi implicaţi secretarul de stat Raed Arafat şi şeful IGSU.
  • România cheltuie în fiecare an fonduri importante pentru dotarea tuturor structurilor statului care au responsabilităţi. Indiferent de motive obiective, erori umane, vreme nefavorabilă, consider că intervenţia de luni a fost un eşec.
  • Ce ţine de ancheta penală e în competenţa procurorilor.
  • Voi propune decorarea celor cinci supravieţuitori cât şi a celor care au făcut posibilă intervenţia.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: