joi

28 martie, 2024

11 mai, 2021

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis (stânga) și premierul spaniol Pedro Sánchez, în Atena

Datoria comună pe Comisia Europeană urmează să o contracteze  pentru a finanța rccuperarea economică după pandemie ar trebui să devină un precedent pentru o mai mare integrare fiscală europeană, au afirmat luni prim-miniștrii Greciei și Spaniei, spunând, potrivit Politico, că revine guvernelor lor să arate că banii sunt folosiți eficient și să șteargă orice îndoieli în rândul țărilor din nord.

Apărând pe scenă împreună la Forumul Delphi din Atena, prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis și prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez au demonstrat, în ciuda faptului că provin din familii politice rivale, același apetit pentru a lăuda inițiativele comunea: programul de datorii, „certificatul de călătorie” sau aprogramul de achiziții de vaccin.

Premierul Mitsotakis a spus că țările din sudul UE, care au suferit din cauza politicilor de austeritate aplicate în criza financiară din 2008, au convins în cele din urmă țările ”frugale” din nord că acea abordare a fost greșită și că programul comun de datorii va aduce acum beneficii tuturor, prin accelerarea recuperării economice în piața unică și prin ajutorul oferit tranziției dificile în adoptarea politicilor ecologice și a noilor tehnologii digitale.


”Dacă acești bani sunt cheltuiți cu înțelepciune, atunci cred că nu va fi un eveniment unic. Cred că am ajuns într-un punct în care realizăm că, în perioada post-pandemie, avem nevoie de o altă viziune macroeconomică, care depășește regulile tradiționale foarte stricte de convergență fiscală cu care am avut de-a face cu toții”, a spus Mitsotakis,

Premierul Sánchez a preluat și dezvoltat ideea. „Istoria va spune că anul 2020 a fost un an grozav pentru cei care cred în integrarea UE – vedeți numai ce am realizat împreună”, a spus el, citând programul SURE pentru păstrarea locurilor de muncă, programul comun de achiziții de vaccin, certificatul de călătorie  și Facilitatea de Reziliență de 750 miliarde euro care urmează să fie finanțat prin datorii comune.

”Facilitatea de Salvare și Reziliență constituie o realizare imensă. O realizare politică la fel de importantă ca Piața unică, aderarea țărilor noastre la Uniunea Europeană sau adoptarea monedei unice. În termeni istorici, cred că oamenii vor vedea acest acord ca unul dintre pașii majori făcuți pe calea integrării europene”, a spus Pedro Sánchez.

Cei doi premieri au mers mai departe, solicitând ca Bruxellesul să capete o autoritate mai mare în adoptarea deciziilor privind politicile de sănătate și, eventual, restricții de călătorie în interiorul Uniunii, chiar dacă statele membre nu au părut până acum dispuse să renunțe la puterea de decizie în favoarea UE.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: