România încearcă să se încadreze în deficitul de 4,4%, ținta asumată, însă este posibil ca pragul să fie depășit, spune premierul Marcel Ciolacu, care promite că, „sub nicio formă, nu vom avea un deficit mai mare de 6%”.
”4,4%. Asta este ţinta asumată de către România, dar avem şi această discuţie că este posibil să depăşim acest deficit. Sub nicio formă nu vom avea un deficit mai mare de 6%. Conform uzanţelor, el trebuie să fie cel puţin 0,5 % mai mic decât 6,2, cât a fost anul anterior”, a declarat joi, la Bruxelles, cu Paolo Gentiloni, comisarul pentru Afaceri Economice şi Financiare.
”Am discutat astăzi cu domnul Paolo Gentiloni, Comisar pentru Afaceri Economice şi Financiare, şi cu doamna Adina Vălean, Comisar European pentru Transport, despre reformele şi investiţiile majore cu bani europeni, despre măsurile bugetare adoptate recent de guvern şi despre perspectivele economice ale României. Doamna Vălean a reconfirmat reuşita fără precedent a României în materie de absorbţie de fonduri europene în acest an, asigurându-ne totodată că va căuta, alături de ministrul Grindeanu, soluţii pentru suplimentarea fondurilor necesare marilor proiecte de infrastructură ale ţării noastre”, a declarat premierul Ciolacu.
Despre PNRR
În discuția cu comisarul pe economie, în afara asupra deficitului bugetar al României și măsurile fiscale de reducere a acestuia, a mai fost abordat și stadiul PNRR.
”Deja cererea de plată numărul 3 este 99 % depăşită, ca şi tot Re Power EU. Am întărit faptul că doresc foarte mult să finalizez legea pensiilor generale până la sfârşitul anului. (..) E un jalon îndeplinit în avans din cererea de plată numărul 4 dar, cum e un fundament foarte clar în ceea ce priveşte construcţia bugetară pe anul viitor, este evident că trendul a intrat în acest moment într-un trend descendent. Au fost surprinşi şi ei că o perioadă foarte lungă de timp nu s-a luat nicio măsură, dar este bine că aceste măsuri, unele au efecte de la 1 noiembrie altele de la 1 ianuarie, şi sperăm ca şi la pachet cu combaterea evaziunii dar şi cu reforma sistemului bugetar să fie suficiente pentru acest trend descrescător în care a intrat în acest moment România în ceea ce priveşte deficitul”, a spus Marcel Ciolacu.
****