22 februarie, 2013

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au cercetat anul trecut 16.885 de persoane şi au întocmit 964 rechizitorii, fiind trimişi în judecată 3.906 inculpaţi, dintre care 1.906 de persoane în stare de arest preventiv.

Potrivit bilanţului activităţii DIICOT pe anul 2012 prezentat, citat de Agerpres, procurorii de la această structură au avut de soluţionat 16.984 de dosare, înregistrând o creştere cu 6,96 % faţă de anul 2011, iar cauzele soluţionate au fost în număr de 8.936.

Prejudiciul total în dosarele de criminalitate economico-financiară a fost de 77,5 milioane euro iar valoarea totală a drogurilor confiscate de procurori a fost de 10,5 milioane euro.


În cursul anului 2012, procurorii DIICOT au participat la judecarea unui număr total de 29.169 de cauze.

Numărul celor achitaţi definitiv, în temeiul prevederilor art. 10 lit.a-e C. pr. penală, este de 47, ceea ce, raportat la cei 3.906 inculpaţi trimişi în judecată, reprezintă 1,20 %.

În cauzele de criminalitate organizată transfrontalieră, procurorii DIICOT au dezvoltat relaţii de cooperare judiciară internaţională cu 64 de autorităţi judiciare partenere din alte state.

În perioada 2007 – 2012, instanţele de judecată sesizate prin rechizitoriile întocmite de DIICOT au pronunţat în total 4.053 de hotărâri definitive, fiind condamnaţi 10.178 inculpaţi.


Tot în aceeaşi perioadă, au fost achitaţi 143 din cei 17.176 de inculpaţi trimişi în judecată – proporţia fiind de 0,83%.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: