Parlamentul ucrainean a decis, sâmbătă, demiterea preşedintelui Viktor Iankovici şi convocarea de alegeri prezidenţiale anticipate pentru 25 mai. Parlamentarii l-au declarat pe preşedinte incapabil din punct de vedere constituţional de a-şi îndeplini atribuţiile.
Anterior, preşedintele Ianukovici anunţase că nu intenţionează să demisioneze sau să părăsească ţara. „Ce se întâmplă astăzi este vandalism, banditism, o lovitură de stat. (…) Nu intenţionez să părăsesc ţara”, a spus Viktor Ianukovici, care a afirmat că maşina sa a fost vizată de focuri de armă la Kiev. „Deciziile pe care le ia Parlamentul sunt nelegitime. Nu voi semna nimic cu bandiţii care terorizează ţara”, a continuat el comentând seria de rezoluţii votate în cursul zilei de deputaţi. Preşedintele ucrainean a vorbit la post de televiziune regional din Harkov, în estul rusofon al Ucrainei. Ulterior, a apărut informaţia că preşedintele ar fi intenţionat să părăsească Ucraina, dar ar fi fost împiedicat de poliţia de frontieră.
O ascensiune meteorică
Viktor Ianukovici s-a născut într-o familie modestă, tatăl era muncitor în metalurgie, iar mama asistentă medicală, însă a rămas orfan la vârsta de doi ani şi a fost crescut de bunica sa. În tinereţe a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru furt, deşi, potrivit biografiei sale oficiale, el susţine că această condamnare a fost, în final, anulată. „Provin dintr-o familie foarte săracă şi visul meu cel mai mare a fost să scap de sărăcie”, le spunea el cândva jurnaliştilor.
Şi-a început cariera profesională ca mecanic, apoi a devenit directorul unei întreprinderi de transport care avea puternice legături cu industria minieră, un sevctor-cheie din estul Ucrainei şi în economia perioadei sovietice. Ulterior, la doar un an de la intrarea sa în administraţia locală, a devenit, în 1997, în perioada sovie guvernator al regiunii Donetk. Era o perioadă în care clanurile mafiote luptau pentru deţinerea controlului asupra uzilenor metalurgice din regiune. Preşedintele Leonid Kucima l-a numit premier în anul 2002, funcţie pe care a deţinut-o până în 2004, când a candidat la preşedinţie.
Acuzaţii de fraudă şi plecarea de pe scena politică
Viktor Ianukovici era perceput în 2004 ca protejatul preşedintelui Kuciname şi era identificat cu o administraţie acuzată de corupţie şi de proastă gestionare a economiei. În plus, rusofon şi rusofil, el a încercat să steargă imaginea sa de „om al Rusiei”,dar în mod evident nu a reuşit. Totuşi, a câştigat alegerile prezidenţiale, dar rezultatul scrutinului a fost contestat de contracandidatul său şi de protestatarii ieşiţi în stradă. În urma mai multor dezbateri, Curtea Supremă a Ucrainei l-a declarat câştigător pe Viktor Iuscenko.
Atunci, „Revoluţia Portocalie” i-a adus la putere pe Viktor Iuscenko şi pe Iulia Timoşenko. A deţinut, din nou, funcţia de premier, în perioada 2006-2007, de această dată numit de fostul său rival, preşedintele Iuscenko. În 2007 însă, Iulia Timoşenko a revenit ca premier al ţării, iar Viktor Ianukovici s-a retras de pe scena politică pentru a-şi pregăti revenirea.
Preşedinte în 2010, după ce şi-a învins un vechi rival
Viktor Ianukovici părea discreditat pentru totdeauna în acestă ţară cu 46 de milioane de locuitori, după eşecul în alegerile din 2004, în ciuda sprijinului primit din partea liderului de la Kremlin, Vladimir Putin. Dar şi-a angajat consilieri de comunicare americani şi a învăţat mai bine limba ucraineană – vorbitor de limba rusă, a învăţat ucraineana abia după ce a devenit premier, şi se spune că ar folosi încă rusa atunci când are de explicat subiecte dificile, deşi fluenţa sa este îmbunătăţită.
Aşa că norocul i-a surâs, însă, şase ani mai târziu, în 2010, când a reuşit să câştige alegerile prezidenţiale învingând-o pe Iulia Timoşenko. Părea atunci că îndreaptă Ucraina spre legături strânse cu Uniunea Europeană, doar ca trei ani mai târziu să refuze semnarea Acordului de asociere. S-a întâmplat după câteva ântâlniri secrete cu preledintele Vladimir Putin, despre care s-a aflat ulterior, iar motivul invocat de preşedintele ucrainean a fost că legăturile comerciale mai strnse cu Uniunea europeană îi vor prejudicia relaţia economică cu Rusia. Mai mult, a cerut Uniunii Europene compensaţii echivalente cu aceste pierderi estimate, pentru a semna acordul.
„Omul Rusiei”, dar nu prietenul lui Vladimir Putin
În ultimii ani, partidul lui Viktor Ianukovici – Partidul Regiunilor – a lucrat la restabilirea unor relaţii strânse cu Rusia, care au fost afectate de administraţia anterioară, pro-occidentală. Cea mai mare susţinere a lui Viktor Ianukovici este în estul şi sudul Ucrainei – Doneţk, Harkov, Crimeea şi Luhansk.
Un apropiat al Moscovei, preşedintele Ianukovici s-a simţit mult mai în largul său atunci când preşedinte al Rusiei a fost Dmitri Medvedev, susţine presa internaţională. Cei doi s-au întâlnit de mai multe ori, iar prima întervedere între cei doi şefi de stat a fost în 2010, la scurt timp după ce liderul ucrainean a câştigat alegerile.
Având îngheţate relaţiile cu europenii, preşedintele ucrainean riscă să nu se simtă în largul său nici cu „mentorul” Vladimir Putin, susţin comentatorii politici. „Ianukovici este considerat un prorus, însă el nu a fost niciodată. Îi era frică de Putin”, explică Taras Ciornovil, unul dintre aceştia, citat de AFP. „Putin, pentru care «Ucraina şi Rusia formează un singur popor», constituie o ameninţare pentru Ianukovici. Dacă renunţă la integrarea europeană, Rusia îl va înghiţi”, crede şi analistul Oleksi Haran.
Un preşedinte susţinut de oligahi
Preşedinţia lui Viktor Ianukovici a favorizat creşterea în putere a „Familiei”, un puternic clan politico-financiar care reuneşte în jurul său mai mulţi apropiaţi de-ai săi, suspectaţi că se îmbogăţesc datorită influenţei sale şi corupţiei. Din acest clan fac parte fiul lui Ianukovici, Oleksandr, şi vicepremierul Serghei Arbuzov, în vârstă de 37 de ani.
Preşedinţia sa s-a bazat pe sprijinul oligarhilor şi pare să se fi terminat odată ce ei au simţit că ameninţarea cu sancţiuni – îngheţarea averilor şi anularea vizelor – din partea SUA si UE sunt pe cale să se materializeze. Rinat Ahmetov, industriaşul miliardar din Doneţk, cunoscut ca patron al clubului de fotbal Şahtior, a fost un aliat politic al preşedintelui Ianukovici, până la protestele din ultima săptămână, dar nu singurul.
O viaţă opulentă, într-o ţară în pragul colapsului
Opoziţia şi presa ucraineană au criticat viaţa luxoasă a preşedintelui, într-o perioadă în care locuitorii Ucrainei simt efectele unei economii în pragul colapsului. Reşedinţa de lux de la Mejigorie, în apropiere de Kiev, este oproprietate vastă de 137 de hectare. Fostă reşedinţă oficială, a trecut, potrivit presei, sub controlul unor structuri private aparţinând unor apropiaţi ai preşedintelui.
Urmărește-ne pe Google News
