Liderul PSD şi copreşedinte al USL, Victor Ponta, a declarat că Uniunea Social Liberală îl va susţine pe independentul Sorin Oprescu pentru un nou mandat de primar Primaria al Bucureştiului, dacă acesta se va dovedi soluţia pentru victorie, chiar dacă se vor opune social-democratul Marian Vanghelie şi liberalul Andrei Chiliman.
Într-un interviu acordat Agerpres, şi preluat de hotnews.ro, Ponta a fost întrebat daca s-a mai discutat în cadrul USL despre susţinerea candidatului independent Sorin Oprescu la Primaria Capitalei.
”Da. Şi avem aceeaşi părere exprimată şi de Crin Antonescu şi de mine – în primul rând că vom avea un candidat comun, în al doilea rând că va fi candidatul care are şansele cele mai mari şi, în al treilea rând, dacă Sorin Oprescu este candidatul cu şansele cele mai mari e foarte bine să fie el candidatul. Ştiu că domnul Chiliman nu-i foarte fericit sau domnul Vanghelie nu e fericit. Întrebarea este, domnul Chiliman sau domnul Vanghelie sau domnul Piedone pot ei să aiba o sansa mai mare decât domnul Oprescu? Dacă ne dovedesc ei lucrul acesta, nu-i nici o problema. Dar e usor să spui nu la ceva fără să vii cu o soluţie”, a spus liderul PSD.
El s-a arătat convins că Sorin Oprescu, chiar dacă nu este membru PSD sau PNL sau în USL, se află “de partea cea bună”, adică “nu este omul sistemului lui Traian Basescu”.
”Cred că va fi un aliat foarte bun al nostru în această bătălie. Poate că deciziile lui ca primar nu plac întotdeauna pesedistilor sau penelistilor. Dar eu încerc să văd lucrurile la un alt nivel, nu la nivel de sector sau la nivelul de RADET sau RATB unde, iertaţi-mă de ce sunt şefi acum de la un anumit partid, cine face contractele? Nu cred că pe aceste criterii trebuie să luam noi decizii atât de importante. USL trebuie să câştige Bucureştiul, este obligatoriu acest lucru pentru ca semnalul dat de la Bucureşti e important pentru toată ţara, aşa cum trebuie să câştige Iaşiul, Timişoara, aşa cum ar trebui să câştigăm Clujul, deşi e foarte greu, şi alte oraşe importante. Dar în primul rând Bucureştiul. Şi atunci, dacă soluţia de victorie pentru Bucureşti este Sorin Oprescu, atunci aceea va fi!”, a subliniat Victor Ponta, în interviu acordat Agerpres şi preluat de Hotnews.