Industria UE a înregistrat între 2013 și 2023 o reducere, de 0,5 puncte procentuale -, a ponderii lucrătorilor din industrie în totalul persoanelor ocupate.
România este însă una dintre țările unde industria a crescut în totalul ocupării, alături de Croația, Austria, Portugalia, Lituania și Grecia.
În Cehia, Polonia și Germania, forța de muncă din industrie, ca procent din total economie, s-a contractat ușor.
Evoluția provine din mai multe trenduri care s-au manifestat din acest deceniu. Pe de o parte, unele industrii au cunoscut restructurări importante, precum s-a întâmplat în minerit și alte sectoare poluante, în timp ce s-au extins serviciile și au accelerat robotizarea și digitalizarea.
Menționăm că este vorba despre populația ocupată, nu despre salariați.
Există diferențe notabile între diferitele statele membre, iar o analiză publicată de Institutul Sindical European (European Trade Union Institute – ETUI), arată că, în ceea ce privește ponderea pe piața muncii, industria este cel mai important domeniu din Cehia (15%), urmată de Slovacia (13%), Slovenia (13%), Ungaria (12%) și România (12%), Polonia (12%), Bulgaria (12%) și Germania (11%).
Industria este mult mai importantă decât sectorul serviciilor în Europa Centrală și de Est (12% în medie în statele care au aderat la Uniune după 2004), decât în statele membre mai vechi (8%).
Statele în care industria scade pe piața muncii – plutonul nordicilor
Dintre statele devenite membre ale UE înainte de 2004, Germania și Italia au în continuare cele mai mari cote de ocupare a forței de muncă în industrie (11%). Germania a consemnat o ușoară scădere, pe când în Italia, ponderea salariaților din industrie în totalul forței de muncă din economia privată a continuat să crească.
Pe pe de altă parte, locurile de muncă din industrie au cunoscut un recul ca importanță în Luxemburg
(2% din totalul ocupării), Cipru (4%) și Țările de Jos (5%), urmate de Malta (6%), Norvegia (6%), Grecia (6%), Suedia (6%), Islanda (6%) și Irlanda (7%).
Diferențele de trend reflectă măsura în care acestea se concentrează pe industrie sau servicii.
Principalele tendințe ce au modificat piața forței de muncă: Green Deal, digitalizarea, robotizarea
Impactul Green Deal
Datele indică o legătură între decarbonizare și evoluția ocupării în diferite sectoare ale industriei.
Cele care au cunoscut cele mai largi declinuri ale forței de muncă sunt cele aflate în top 10 al industriilor poluatoare, fapt care susține ideea că tranziției verzi i se poate atribui parte din această restrângere a pieței muncii din industrie în ultimul deceniu.
De asemenea, se constată că ocuparea a cunoscut cel mai mare avans în sectoarele cu emisii reduse de gaze de seră.
Digitalizarea și robotizarea
Un alt factor important pentru piața muncii a fost ritmul mai intens de adoptare al noilor tehnologii. Digitalizarea, automatizarea și robotizarea au generat modificări structurale esențiale, eliminând posturi ce implicau o slabă calificare și o muncă de rutină, dar au impulsionat angajarea de personal calificat, odată cu creșterea productivității.
Sud – Vest Oltenia, pe harta UE: una dintre regiunile cu scădere a ocupării după aderare
Anii 2022 și 2023 au adus recorduri de ocupare în Uniune și analiza datelor de după aderarea statelor din centrul și estul Europei arată că a existat o convergență a piețelor muncii, atât comparând evoluțiile regiunilor din interiorul țărilor, cât și la nivel european.
Variația regională este în mare parte rezultată din structura industriilor lor și de gradul în care aceste industrii au fost afectate de tranziția ecologică.
Intervalul mediu între cea mai ridicată și cea mai scăzută rată de ocupare a forței de muncă în cadrul unei țări a fost de 11 puncte procentuale în 2022.
Variația ratei de ocupare a forței de muncă înregistrată în TII 2023, între țările UE, a fost de 21 de puncte procentuale.
Deși distanța este mare, s-a înregistrat totuși o convergență între regiunile europene de-a lungul timpului, arată analiza ETUI. O creștere mai pronunțată a ratei a avut loc în regiunile cu o ocupare mai scăzută în 2007.
Din date rezultă că regiunile europene devin din ce în ce mai asemănătoare în ceea ce privește oportunitățile de ocupare, atât în general, cât și în interiorul țărilor.
În pofida aceste îmbunătățiri generale, s-a observat și o stagnare.
În mai multe regiuni, în special în Grecia și Spania, dar și în România (Sud-Vest Oltenia), Danemarca (Sjaelland, Syddanmark, Midtjylland), Italia (Sicilia, Calabria, Emilia-Romagna, Campania) și Belgia (Vlaams-Brabant), s-au înregistrat chiar scăderi ale ocupării, între 2007 și 2022.
(Citiți și: ”Competitivitatea industriei românești în UE și în regiune: structură economică asemănătoare, valoare adăugată (mult) mai mică”)
(Citiți și: ”Creștere a costurilor cu forța de muncă, pe 3 ani de scădere a productivității. Se păstrează diferența business față de non-business. O comparație cu statele UE”)
****
