Creștere a costurilor cu forța de muncă, pe 3 ani de scădere a productivității. Se păstrează diferența business față de non-business. O comparație cu statele UE

Costul orar al forței de muncă a crescut în 2023 cu 16,1% – în termeni reali – față de aceeași perioadă din 2022, conform datelor publicate de Eurostat, ajungând la 11 euro pe lună.

Analizat în contextul ultimlor 3 ani, de la criza pandemiei încoace, ritmul de creștere al costului muncii s-a accelerat în 2023, în condițiile în care productivitatea muncii a scăzut cu 3%, comparativ cu anul precedent. Iar în primele două luni din 2024, productivitatea muncii a continuat să scadă, pe fondul unei încetiniri a avansului economic din primul trimestru.

În ultimii trei ani, doar în 2021 s-a consemnat o creștere a productivității muncii în industrie (singura care poate fi măsurată în condiţii rezonabile şi este luată ca reper pentru întreaga economie), însă doar din cauza efectului de bază, fiind anul de după pandemie, în 2020 productivitatea reducându-se cu peste 4%.

Pe lângă inflația industrială, creșterea costului cu forța de muncă pe fondul scăderii productivității înseamnă o presiune suplimentară pe inflație, pentru că toate aceste costuri, coroborate, se duc în prețuri.

Creșterea costului forței de muncă – situația europeană. Și salariul în euro pe oră în fiecare țară

De altfel, creșterile costurilor cu forța de muncă în statele ECE a fost pe linie cu două cifre. O situația – între 2008 și 2023, pe statele UE, mai jos:

În UE, cu 11 euro/oră, România se plasează pe penultimul loc, după Bulgaria cu 9,3 euro/oră.

Totuși, cu 16,1%, creștere în 2023, România nu se clasează pe primul loc în Uniunea Europeană, în Ungaria creșterea costului cu forța de muncă fiind de 20%. Polonia a înregistrat o creștere apropiată de România, de 15,9%

Practic, accelerată puternic și pe fondul celei mai mari inflații din UE, creşterea costurilor cu forţa de muncă, amorsată în sistemul bugetar, afectează competitivitatea. Iar sarabanda majorărilor salariilor continuă și anul acesta, unor categorii largi de bugetari fiindu-le oferite sau promise creșteri de 10% în acest an.

Problema care se cronicizează în România: crește ecartul dintre costul muncii, cu avantaj non-business față de business

Anul trecut, în sectorul non-business din România, creșterea a crescut brusc de la puțin peste 3% în 2022, la aproape 16,6% pentru administrație publică și apărare, asigurări sociale din sectorul public.

Consecința o reprezintă problemele în a găsi sursele de finanțare a acestor costuri ale statului, cu majorarea deficitelor, bugetar și comercial, mai ales că se preconizează o nouă creștere a pensiilor. Un alt efect îl reprezintă inflația, care cedează foarte greu și presiune pe cursul de schimb al monedei naționale.

De observat, în graficul de mai jos, care sunt statele în care sectorul non-business se află sub cel business:

România – Modificarea procentuală față de același trimestru al anului precedent a indicelui trimestrial al costului orar al forței de muncă

În topul pe ramuri de activitate, sectorul construcțiilor este pe primul loc la creșterea costului orar al forței de muncă cu peste 30%, în T4/2023. Această evoluție se datorează eliminării în luna noiembrie a anului trecut a scutirilor de la plata CASS și a impozitului, salariile păstrându-se aproximativ la același nivel.

Pe locul secund, cu peste 23% creștere a fost ramura învățământ, anul trecut având loc majorarea salariilor profesorilor cu 25%.

(Citiți și: ”Convergența socială a României: deficitul de competențe e mai mare decât cel de forță de muncă – analiză a Comisiei Europene”)

(Citiți și: ”Populația subocupată și forța de muncă potențială, în scădere, în 2023; România are în continuare a 3-a cea mai mică rată a ocupării”)

***