vineri

29 martie, 2024

20 octombrie, 2020

SUA şi Polonia au încheiat un acord de cooperare în domeniul energiei nucleare, conform căruia Polonia ar putea cumpăra tehnologie nucleară în valoare de 18 miliarde de dolari de la companii americane, a anunţat luni Departamentul american al Energiei, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Departamentul american al Energiei a precizat că pe parcursul următoarelor 18 luni, SUA şi Polonia vor lucra la un program destinat construirii a şase reactoare nucleare precum şi la posibilele acorduri de finanţare.

Primul reactor ar urma să devină operaţional până în 2033, în cadrul unui program care ar putea avea o valoare de până la 40 de miliarde de dolari, a declarat un oficial din cadrul Departamentului american al Energiei.


SUA concurează cu China şi Rusia precum şi cu alte ţări pentru a furniza tehnologie în domeniul energiei nucleare ţărilor care doresc să îşi construiască primele lor centrale nucleare sau să îşi extindă programele în acest domeniu. Reactoarele nucleare vor permite reducerea dependenţei Polonia de Rusia pentru aprovizionarea cu energie

„Sperăm că decizia finală care va fi luată de Polonia în timp va rezulta în alegerea tehnologiei americane”, a declarat secretarul pentru Energie din SUA, Dan Brouillette.

Polonia, dependentă de gazele ruseșți, speră să pună capăt acestor achiziţii după anul 2022. Țara va primi gaze naturale printr-o conductă din Norvegia şi gaze naturale lichefiate din SUA.

România, acord cu SUA pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

Și România a încheiat recent cu SUA un acord pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă și retehnologizarea reactorului 1.


Virgil Popescu, ministrul Economiei, a declarat că acest acord va permite „utilizarea expertizei americane”, păstrând tehnologia CANDU folosită la reactoarele 1 și 2, care este una canadiană.

Potrivit acordului, proiectul de dezvoltare al centralei de la Cernavodă va fi coordonat de AECom și va implica un consorțiu format din companii din S.U.A, România, Canada și Franța. AEcom este o companie americană de inginerie, care activează în peste 150 de țări, cu venituri de peste 20 miliarde de dolari obținute în 2019.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: