luni

22 aprilie, 2024

6 mai, 2020

Emoții pentru președintele Andrzej Duda

Senatul din Polonia a respins marți legea emisă de guvern care permite sistemul de vot transmis prin poștă la alegerile prezidențiale programate la sfârșitul săptămânii, anunță DPA. Decizia finală va fi luată joi în Seim, camera inferioară a Parlamentului din Polonia.

Proiectul de lege de aprobare a deciziei guvernamentale a fost respins cu 50 de voturi la 35 (a existat o singură abținere), însă decizia poate fi anulată în Seim, dar cu majoritate absolută de voturi- potrivit legislației poloneze, numărul celor care resping o decizie a Senatului trebuie să fie mai mare decât numărul combinat al celor care aprobă hotărârea Senatului și al celor care se abțin de la vot.

Seimul are joi pe ordinea de zi acest vot. Partidul de guvernământ (PiS) are majoritate în Seim, deci teoretic ar putea impune votul prin poștă, dar se confruntă cu o rebeliune internă condusă de fostul vicepremier Jaroslaw Gowin. Acesta a demisionat din guvern din cauza insistenței PiS de a organiza alegerile prezidențiale la termen, într-o perioadă în care amenințarea coronavirus nu a dispărut, iar prezența oamenilor în secții de votare reprezintă un risc epidemiologic.


PiS a încercat să elimine acest risc cu ajutorul unui sistem de vot ”la distanță”, cu buletine de vot trimise prin poștă alegătorilor, care ar urma să le retrimită în același mod birourilor electorale. Sistemul propus este contestat din perspectiva compatibilității cu standardele democratice.

Cum mai mulți membri PiS din Seim împărtășesc îngrijorările lui Jaroslaw Gowin, partidul de guvernământ nu este sigur că are majoritatea necesară adoptării legii.

Decizia guvernului este în vigoare în acest moment, deci alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare duminica viitoare, deși chiar membri ai guvernului consideră că alegerile de duminică sunt practic imposibil de organizat. Chiar și Comisia electorală centrală (PKW) a transmis marți că scrutinul din 10 mai nu poate fi organizat, din considerente legale cât și organizatorice. Opinia PKW nu este însă în acest moment decisivă, din cauză că în pachetele de legi adoptate ca reacție la Covid-19 există și o prevedere care anulează temporar o serie de prerogative ale Comisiei electorale.

Dacă PiS reușește să legifereze cu ajutorul Seimului votul prin poștă, proiectul permite inclusiv amânarea cu maximum 14 zile a alegerilor prezidențiale pentru o mai bună organizare a acestora.


O serie de specialiști în drept afirmă însă că această lege ar încălca prevederile constituționale, situație care a determinat președintele Seim să anunțe că va cere opinia Curții Constituționale pe acest subiect.

În situația în care legea este respinsă și în Seim, guvernul este obligat să amâne alegerile, decizie care se poate lua numai în baza declarării situației de dezastru provocat de Covid-19.

Analiștii polonezi afirmă că PiS vrea să organizeze cu orice preț alegerile prezidențiale în luna mai, la termen, când încă efectele economice ale pandemiei nu sunt atât de evidente și nu ar diminua dramatic actualului președinte Andrzej Duda șansele obținerii unui nou mandat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: