Politico: Cum au contribuit ”partidele istorice” la ascensiunea extremei drepte în Europa

Intrată în anul electoral, Europa nu pare să înțeleagă mecanismele care stau la baza ascensiunii extremei drepte și a altor forțe anti-establishment.

Există, desigur, o varietate de factori care contribuie la acest fenomen, scrie Politico. În funcție de partid și de țară, acestea variază de la o creștere bruscă a migrației până la resentimente față de modul în care partidele de la dominație au gestionat pandemia, până la sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina și preocupările legate de războiul din Gaza.

Pe lângă acestea, există un alt factor puternic despre care se discută mult mai rar: un val de scandaluri de corupție care s-a abătut asupra instituțiilor politice europene în ultimii ani, oferind suficientă putere partidelor de extremă dreapta care consideră „sistemul” ca fiind iremediabil strâmb și conceput pentru a dăuna „oamenilor simpli”.

În timp ce majoritatea partidelor de extremă-dreapta au propriile probleme cu corupția, alegătorii lor tind să fie mai permisivi, adesea pentru că ei consideră întreaga clasă politică ca fiind de neîncredere și trag speranța că poziționările adesea radicale le pot rezolva problemele.

Austria, terenul de încercare pentru politici radicale

Austria – ”casă” a Partidului Libertății (FPÖ), grup fondat în anii 1950 de un fost general SS – este gata să experimenteze cea mai dramatică alunecare spre dreapta. Un șir de scandaluri au scos la iveală corupția sistemică din ÖVP, partid de guvernare, în beneficiul electoral al FPÖ, al cărui lider stă confortabil în sondaje de mai bine de un an.

Cu alegerile pentru Parlamentul European din iunie și un sondaj național așteptat în toamnă, ascensiunea partidului de extremă dreaptă ar putea avea un impact substanțial asupra politicii continentului. Austria a servit adesea drept teren de încercare pentru idei și politici radicale. Aici, de exemplu, s-au născut atât antisemitismul politic care l-a inspirat pe Adolf Hitler, cât și mișcarea sionistă a lui Theodor Herzl.

Mai recent, a servit drept laborator pentru extrema dreaptă anti-migrație, care sub FPÖ este gata să înregistreze una dintre cele mai mari victorii ale sale de până acum.

ÖVP-ul lui Karl Nehammer se află în prezent pe locul trei, în urma FPÖ și a social-democraților (SPÖ), iar evaluările sale personale sunt cele mai scăzute înregistrate vreodată pentru un cancelar, peste 60% dintre respondenți într-un sondaj recent spunând că nu au încredere în el.

Avândul partidului condus de Herbert Kickl a generat îngrijorare mare în Europa: o victorie a FPÖ în Austria ar putea alimenta sprijinul popular pentru partidul german Alternativa pentru Germania (AfD), care se află deja pe locul doi, cu peste 20 la sută.

Partidele tradiționale nu rezistă scandalurilor de corupție

Corupția și politica au mers adesea mâna în mână, dar subiectul a căpătat o nouă relevanță, deoarece scandalurile au zguduit multe dintre partidele centriste, cândva dominate din Europa, de la Franța la Italia și până în Grecia.

După ani de investigații de corupție și urmăriri penale care l-au implicat pe fostul președinte Nicolas Sarkozy și alte figuri de top de centru-dreapta, cândva dominată în Franța, centrul dreapta a obținut mai puțin de 5% din voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2022.

În Spania, Partidul Popular de centru-dreapta (PP) suferă în continuare de un caz de corupție amplu care a dus la condamnarea a 29 de persoane, inclusiv înalți oficiali de partid, în 2018.

Problema este și mai gravă în Europa Centrală, unde o cultură a corupției în rândul mainstreamului politic în țări precum Republica Cehă a alimentat ascensiunea unui populist precum Andrej Babiš, care a câștigat puterea cu promisiunea de a ”curăța sistemul“, pentru a sfârși el însuși într-o anchetă de fraudă.

Iar la Bruxelles, scandalul Qatargate a zguduit Parlamentul European cu cel mai mare scandal de corupție care a lovit instituțiile europene de zeci de ani.

Partidele tradiționale și-au pierdut identitatea

Spre deosebire de partidele de extremă-dreapta, care deseori își revin după un scandal din cauza puterii retoricii lor radicale, partidele mainstream au o perioadă mai dificilă – în mare parte pentru că adesea nu este clar ce reprezintă.

După al Doilea Război Mondial, blocurile de centru-dreapta și de centru-stânga ale Europei au servit clientele distincte: clasele profesioniste și muncitoare, de obicei cu legături puternice cu alte grupuri de interese, cum ar fi fermierii și bisericile.

În zilele noastre, însă, diferențele dintre blocuri sunt greu de deslușit.

Și având în vedere faptul că preferințele alegătorilor sunt adesea influențate mai mult de personalitate decât de substanță, loialitatea față de partide s-a deteriorat.

***