Politica salariului minim în UE – o discuție iminentă. Propuneri și probleme. Unde e România

Condiția pe care Partidul Social-Democrat (SPD) din Germania o pune CDU-CSU pentru a face parte din viitoarea coaliție de guvernare – anume reintroducere salariului minim orar în economie – e pe cale să relanseze una din cele mai evitate subiecte ale crizei: o politică europeană comună în privința salariului minim în economiile naționale.

România are un salariu minim, dar peste 15% dintre salariile din România ar trebui să crească, dacă Uniunea Europeană ar reglementa la nivel comunitar un salariu minim echivalent cu 60% din salariul median din fiecare stat membru, potrivit draftului unui Raport al Eurfound (agenţie tripartită a Comisiei Europene).

Raportul analizează impactul pe care l-ar avea în statele UE o eventuală reglementare care să oblige toate cele 28 de state să impună un salariu minim pe economie stabilit pe o formulă identică, fie că este vorba de 50% din salariul mediu din fiecare ţară, fie 60% din salariul median naţional.

Salariul median este cel peste care se plasează jumătate din salarii şi sub care se situează tot 50% din salarii. Valoarea acestuia este mai mică decât cea a salariului mediu pe economie.

În 2011, salariul minim pe economie în România reprezenta 47,7% din salariul median.

Raportul foloseşte date din 2009 şi 2010 şi se bazează pe informaţiile din Ancheta europeană privind structura câştigurilor salariale (SES, se realizează o dată la patru ani şi cuprinde informaţii colectate de la unităţile cu peste 10 angajaţi şi din toate domeniile economice, fără administraţie) şi Ancheta europeană privind veniturile şi condiţiile de viaţă (EU-SILC, se realizează o dată la patru ani).

Existenţa salariului minim este justificată moral – se spune în raport – chiar dacă retribuţia este stabilită într-o economie de piaţă ca urmare a unei negocieri între angajator şi angajat, o societate poate fixa un plafon sub care nu se poate coborî, chiar dacă cele două părţi doresc acest lucru.

Tipurile de salariu minim existente 

• un singur salariu minim, impus prin lege: Franţa, Luxemburg, Olanda, Irlanda, Marea Britanie, Malta, Spania, Portugalia, Croaţia, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania, România, Slovenia
• un singur salariu minim, stabilit prin acorduri colective: Belgia, Estonia şi Grecia (acorduri bipartite), Bulgaria, Polonia şi Slovacia (tripartite)
• salarii minime sectoriale sau ocupaţionale fixate prin lege: Cipru
• salarii minime sectoriale sau ocupaţionale stabilite prin acorduri colective: Austria, Germania, Italia, Danemarca, Finlanda, Suedia. 

Cum a schimbat criza discuţia

Criza izbucnită în 2008 a pus în discuţie competitivitatea statelor de la periferie, iar diminuarea salariilor a devenit metoda imediată de a rezolva această problemă. Treptat, instituţiile europene (Comisia şi Banca Centrală, în special), au început să intervină indirect (Six Pack, Euro Plus Pact) în politicile naţionale privind salariile, impunând măsuri de austeritate în acest domeniu.

Germania

Ideea unui salariu minim calculat în acelaşi fel în toată Uniunea nu este nouă, dar abordarea ei foarte aplicată a fost respinsă de fiecare dată, mai ales că art. 153, alin. 5 din Tratatul de la Lisabona precizează clar că salariile (retribuţiile) nu se reglementează la nivelul UE.

Autorii raportului au considerat că este totuşi importantă realizarea unei evaluări a impactului pe care l-ar avea acest această ipotetică formulă unică de stabilire a salariilor minime naţionale şi şi-au propus ca prin analiza lor să furnizeze argumente şi informaţii utile dezbaterii.

Ultima noutate europeană în materie vine din Germania, unde Partidul Social – Democrat (SPD) a pus condiţia stabilirii unui salariului minim la nivel naţional pentru a intra la guvernare alături de CDU – CSU, după alegerile de luna trecută.

Valoarea acestui salariu ar urma să fie de 8,5 euro pe oră, adică aproximativ 1.400 euro pe lună.

Demersurile pentru introducerea acestui salariu ajunseseră deja departe înainte de alegeri, după ce, la 1 martie 2013, Budensratul (camera superioară a parlamentului german) aprobase deja introducerea acestui salariu, exact la valoarea discutată acum. Cel mai înverşunat oponent al reglementării s-a dovedit a fi Banca Federală Germană, care a dus şi argumente sociale, pe lângă cele referitoare la costuri: un salariu minim ar diminua şansele şomerilor de lungă durată şi slab pregătiţi de a-şi găsi un job. 

Argumentele pentru o politică UE comună  privind salariul minim

• ar creşte nivelul de trai al persoanelor care au cele mai mici venituri
• ar reduce inegalităţile salariale
• ar creşte motivarea lucrătorilor prost plătiţi
• ar stimula cererea
• ar opera ca o ancoră împotriva deflaţiei în perioade de criză
• ar diminuae sărăcia şi cheltuielile statului 
• ar reduce excluderea socială şi segmentarea pieţei muncii
• introducerea în toate statele UE ar diminua efectele negative ale competitivităţii şi ale angajării
• ar limita unele probleme ale integrării pieţei, precum „social dumping” (se referă la fenomenul relocării, la avantajul competitiv pe care îl au unele state în curs de dezvoltare datorită costului mai redus cu forţa de muncă) 

Argumente contra unei politici comunitare unice

• creşterile de salariu trebuie să fie legate doar de productivitate
• ar creşte şomajul în rândul tinerilor şi al persoanelor slab pregătite
• ar afecta competitivitatea firmelor în sectoarele cu salarii mici
• ar submina sistemul negocierilor colective
• ar fi dificilă adoptarea unei politici unice care să răspundă la nevoi diferite
• ar necesita modificarea actualelor tratate, ceea ce ar fi foarte dificil 

Câţi muncitori ar fi vizaţi de o astfel de reglementare

Cea mai afectată ar fi Germania, procentul celor vizaţi de o astfel de reglementare fiind de aproape 25%. Urmează Letonia şi Lituania

România se află pe locul 10, cu puţin peste 15% din muncitori care au salarii sub pragul de 60% din salariul median.

În România, efectul ar fi mai mare în rândul familiilor sărace, deoarece are un procent mult peste media europeană de angajaţi care trăiesc în sărăcie – media europeană a gospodăriilor sărace în care există angajaţi este de 39%, în timp ce în Malta şi România procentul depăşeşte 50%

Distribuţia salariilor de sub acest virtual prag de 60% din salariul median este diferită de la o ţară la alta, iar România se numără printre ţările unde sunt mai multe salarii aflate la distanţă mare de acest prag (de exemplu, la 35% sau 40% din salariul median), astfel încât sumele necesare aplicării unei astfel de reglementări ar fi mai mari (nu în termeni ansoluţi), decât în ţările care nu numai că au un procent mai mic de salarii sub 60% din retribuţia mediană, dar acestea se şi apropie foarte mult de acest nivel (predomină, de exemplu, salariile de peste 50% din salariul median naţional). 

Profilul salariatului european care ar intra sub incidenţa unei asemenea reglementări

• majoritatea angajaţilor aflaţi sub nivelul de 60% din salariul median lucrează în firme mici (40% din angajaţii unităţilor cu mai puţin de 10 angajaţi şi 70% din personalul unităţilor cu până la 50 de lucrători)
• lucrează în servicii (20% din retail, 13% din sănătate, 8% din angajaţii Horeca)
• aproape două treimi din totalul persoanele vizate sunt femei tinere: 56% din ele au sub 40 de ani, iar 35%, sub 29 ani.

Domenii

• ar intra sub incidenţa unei astfel de reglementări o treime din personalul Horeca, din agricultură, o treime din persoanele care lucrează în domeniul arte şi entertainment
• în domeniul financiar n-ar fi vizaţi decât 5% din totalul angajaţilor