vineri

26 aprilie, 2024

19 august, 2021

Universitatea Politehnica Timișoara (UPV) a adus peste 100 de specialiști de la marile companiile din zonă pentru a preda studenților, în contextul deficitului de cadre didactice pe domenii și specializări cu ritm alert de dezvoltare, precum IT sau Arhitectură și pe fondul cererii de absolvenți venite dinspre economia reală. Situația lipsei cadrelor didactice ar putea fi rezolvată prin introducerea doctoratelor industriale, prin care specialiștii din mediul privat ar obține dreptul a preda în facultăți, propune Politehnica Timișoara.

Piața solicită tot mai mulți absolvenți pentru dezvoltarea afacerilor, însă instituțiile de învățământ superior se confruntă cu imposibilitatea creșterii corespunzătoare a numărului de cadre academice necesare.

Mai multe domenii de top în piața muncii se confruntă cu un deficit de cadre didactice în mediul universitar. Pensionarea profesorilor dar și salariile mari din privat în specializări precum Automatică și Calculatoare, Arhitectură sau Mecanică au dus la limitarea posibilității de a atrage personal nou, precizează un comunicat  un comunicat al UPV.


Pentru programele de studiu din domeniului IT, de exemplu, pentru a putea crește din nou cifra de școlarizare, UPV ar avea nevoie și de o extindere cu 20% a corpului profesional. În cazul creșterii pronunțate a numărului de studenți, adaptată nevoilor din piață, UPV precizează că s-ar impune o creștere cu 50% a numărului de cadre didactice.

Probleme au început să apară și la Mecanică, dar acestea se vor acutiza în următorii ani, pentru că un sfert dintre titularii existenți se vor pensiona

Din acest motiv, în ultimii ani, Universitatea Politehnica a stabilit numeroase parteneriate cu companiile din vestul țării, astfel încât acestea să pună la dispoziție specialiști care să predea un număr redus de ore.

Pentru IT, care prezintă cel mai mare interes pe piața muncii, Politehnica Timișoara a mărit cu 10%, în fiecare an, numărul de locuri, în perioada 2015-2019.

(Citiți și: „Viitorul, citit în opțiunile universitare ale tinerilor: Record de candidați la universitățile de științe aplicate”)


În pofida acestor eforturi, s-a ajuns la o limitare a resursei umane, iar creșterile nu mai sunt posibile. De altfel, la specializările Facultății de Automatică și Calculatoare sunt cele mai multe cadre didactice ce provin din rândul companiilor – aproape 100 de specialiști care sunt angajați în companii mari de IT, dar în afara programului de lucru vin să predea programa universitară, ore de aplicații.

„Acești colaboratori vin și predau începând de la două ore de laborator pe săptămână și ne ajută să le oferim studenților o viziune mai clară asupra pieței muncii și a abilităților pe care trebuie să le dezvolte. Ei îi ajută pe tineri pentru că vin cu experiența pe care o au în companii și pot să le deschidă și oportunități pentru anumite joburi. În multe cazuri s-a întâmplat ca aceste cadre didactice să îi recomande pe cei mai buni studenți în firmele unde activează. Pentru ei este al doilea job, iar un dezavantaj este că nu putem să îi implicăm în actvități administrative sau în diverse proiecte pe care le derulăm și am avea nevoie de experiența lor”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Doctoratul industrial, pe modelul occidental

Potrivit Universității, în prezent un cadru didactic titular are în grijă un număr dublu de studenți, spre deosebire de începutul anilor 2000. Din acest motiv este nevoie de oameni din exterior care să completeze locurile libere de la catedră. La ora actuală nu se mai pot face creșteri ale cifrei de școlarizare în domeniile căutate pe piața muncii, afirmă reprezentanții universității.

„Am discutat cu reprezentanții companiilor modelul de doctorat industrial, care funcționează foarte bine în vestul Europei. În România nu este legiferat, însă se pot găsi soluții astfel încât acest model să fie pus în practică și să ajute sistemul universitar. Asta presupune ca un număr și mai mare de specialiști din mediul privat să fie inclus în programele de doctorat și să poată ține cursuri în Politehnică”, a explicat rectorul Universității Politehnica, Florin Drăgan.

Actualii studenți își doresc să predea, însă în paralel cu un job în domeniul privat

Pentru a-i determina pe tineri să rămână în domeniul universitar, Universitatea Politehnica Timișoara a luat o serie de măsuri. Cel mai important stimulent este acordarea unor burse din fonduri proprii care pot ajunge până la 2.000 de lei pe lună pentru studenții cu performanțe. Mulți dintre cei care au obținut un astfel de beneficiu în anii trecuți au rămas pentru un program de doctorat și au predat, în paralel la anumite specializări, arată universitatea.

„Numărul celor care doresc să predea este în creștere datorită burselor și unei bune colaborări cu ligile studențești. Problema este că unii doresc să predea lucrând într-o companie, nu ca titulari în cadrul universității. Pornind de la această dorință, am discutat cu companiile să oferim burse sau granturi celor care rămân în universitate după doctorat. De asemene, ei pot avea acces la diverse activități de cercetare sau sunt sprijiniți să realizeze lucrări științifice”, a mai spus Florin Drăgan.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: