vineri

19 aprilie, 2024

19 iunie, 2018

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, propune liderilor UE crearea de ”platforme regionale de debarcare” în afara granițelor UE, puncte în care oficialii pot face rapid diferența între refugiați și migranți economici, ultimii fiind în situația de a fi retrimiși în țara de origine.

Propunerea lui Donald Tusk ar putea aduce unanimitatea UE în chestiunea migrației și a azilului, care au provocat disensiuni europene începând cu 2015 și care amenință stabilitatea guvernului german chiar dacă cifrele migrației în Europa sunt în prezent mult mai reduse decât cele înregistrate în urmă cu 2-3 ani.

(Citiți și: Raport ONU / Conflictele mondiale au provocat migrația a 68,5 milioane de oameni. SUA au depășit Germania la numărul solicitărilor de azil)

Conceptul ”platformelor”, care ar urma să fie implementat în cooperare cu Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați, poate mulțumi și cele mai refractare state UE din moment ce ar dispărea presiunea de a accepta cote de migranți.


Potrivit Politico, printre statele ce sunt vizate de parteneriate în vederea găzduirii ”platformelor” se numără Tunisia și Albania, însă oficiali europeni afirmă că este prea devreme să nominalizeze vreun partener, acestea urmând să fie desemnate după negocieri bilaterale.

Ideea constituirii unor tabere de refugiați în afara granițelor UE a fost sugerată în 2016 de către premierul ungar Viktor Orban.

Potrivit draftului propunerii, aceste ”platforme de debarcare” ar urma să furnizeze ”un cadru mai predictibil de a-i trata pe cei care oricum am plecat în călătorie peste mare și sunt salvați de misiunile de căutare și salvare”.

Proiectul propune o creștere a bugetului european alocat controalelor de frontieră și cere o implicare crescută în îmbunătățirea capacității Gărzii de Coastă libieni în a împiedica plecările din Libia.


Donald Tusk a trimis draftul propunerii în capitalele UE și va discuta aceste propuneri în cadrul unui turneu-fulger în mai multe capitale europene sau la telefon cu alți lideri europeni înainte de sosirea acestora la Bruxelles, săptămâna viitoare, pentru summit-ul UE de joi și vineri.

Proiectul elaborat de președintele Consiliului European conține spații care vor fi umplute în următoarele zile cu modificările propuse la Regulamentul Dublin.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: