miercuri

24 aprilie, 2024

8 mai, 2014

Guvernul a trimis Bruxelles-ului Planul Naţional de Reformă 2014 (PNR), o platformă-cadru pentru definirea reformelor şi priorităţilor de dezvoltare economică a României pentru următorul an, pentru perioada iulie 2014-iunie 2015.

România este, începând din acest an, considerat un stat UE cu regim normal. În perioada 2011-2013 a beneficiat de statutul special al statelor membre care au avut programe de asistenţă financiară acordată de instituţiile internaţionale. Aşa că, potrivit regulilor comunitare, guvernul are obligaţia de a supune analizei Bruxelles-ului PNR şi Planul de Convergenţă.

Astfel, Bucureştiul se angajează concret să ia anumite măsuri în următoarele 12 luni, în domenii de la reforma administraţiei publice la îmbunătăţirea mediului de afaceri.

Măsuri concrete şi cuantificabile


Planul Naţional de Reformă conţine intenţia de a realiza studii, evaluări, transpuneri ale legislaţiei comunitare, implementări ale unor măsuri restante, care nu au fost luate în termenul stabilit iniţial de executiv, şi continuarea unor proiecte aflate deja în derulare.

Executivul are în vedere o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri. Sunt acţiuni concrete, pentru a facilita accesul IMM-urilor la creditare şi uşurarea modului de a face afaceri în România, pornind de la timpul şi birocraţia pe care le implică înfiinţarea unei firme. Este vorba despre:

  • crearea unei reţele de business angels – Guvernul îşi propune atragerea principalilor investitori din piaţă pentru finanţarea unor proiecte inovative ale IMM – urilor care nu au un istoric de funcţionare şi au, astfel, un risc sporit de finanţare
  • înfiinţarea instituţiei mediatorului de credite – o instituţie a cărei misiune este ajutarea IMM-urilor în realizarea de proiecte bancabile
  • scutirea de impozitul pe profitul reinvestit pentru achiziţionarea de echipamente de înaltă tehnologie
  • restructurarea ghişeului unic şi a punctului unic de contact – vor fi dezvoltate 30 de aplicaţii care vor fi accesibile printrun singur punct de contact; pentru IMM-uri vor fi simplificate procedurile punctului unic de contact, care vor fi interconectate cu one stop
  • noi servicii online oferite de Registrul Comerţului: eliberarea online de certificate constatatoare, furnizarea de informaţii inregistrate în registrul comerţului cu semnătură electronică calificată, servicii de tip self service pentru achitarea taxelor şi tarifelor la registrul comerţului
  • interconectarea cu registrele comerţului din statele membre ale UE

În plus, guvernul are în plan elaborarea strategiei naţionale de export 2014-2020, care include şi:

  • înfiinţarea a două centre de promovare a exporturilor în regiunile de Dezvoltare Nord-Est şi Sud-Muntenia
  • 2 site-uri de internet ale centrelor de export
  • înfiinţarea unui centru logistic şi de export în UE

La capitolul cercetare, dezvoltare, inovare, guvernul se angajează, printre altele să creeze registrul Cercetătorilor din România şi să grupeze toate institiţiile de cercetare din subordinea ministerelor şi agenţiilor guvernamentale în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale.

 Promisiuni legislative


În PNR 2014, executivul anunţă adoptarea unor legi şi strategii. Concret, îşi asumă o îmbunătăţire a condiţiilor privind locuirea, printr-o Strategie Naţională a Locuirii, o nouă lege a locuinţei şi crearea cadrului legislativ pentru înfiinţarea asociaţilor de proprietari şi administrarea condominiilor.

Şi achiziţiile publice, domeniu care a provocat o serie de reprosuri de-a lungul timpului primite de la Bruxelles, vor fi reglementate printr-o nouă strategie în domeniu, pentru perioada 2014-2020 şi se va modifica Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Sunt angajamente concrete, cuantificabile, care trebuie îndeplinite până în luna iulie 2015.

Citiţi AICI documentul integral.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: