În urma Marii Uniri din 1918, Produsul Intern Brut al României a crescut cu aproape 63%, de la 8,83 miliarde dolari, media perioadei 1911 – 1914, până la 14,35 miliarde dolari, media perioadei 1920-1924, potrivit datelor publicate pe larg în lucrarea ”Produsul Intern Brut al României 1862 – 2000 Serii statistice şi argumente metodologice” de Victor Axenciuc.
Cu toate acestea, urmare a distrugerilor provocate de război şi a reunirii cu teritorii ceva mai devzoltate ( precum Transilvania) dar şi mai puţin dezvoltate (precum Basarabia), PIB/locuitor postbelic a scăzut cu circa un sfert faţă de situaţia de dinainte de război. Pentru referinţă, am inclus şi datele de plecare din perioada Micii Uniri, perioada 1862 – 1866.
De reţinut, nivelul maxim al PIB de dinaintea primului război mondial fusese atins în 1913 (9.211 milioane $) dar cea mai mare valoare a PIB/locuitor a fost consemnată în 1912 (1.256 $).
Foarte interesant, acest indicator nu a reuşit să revină în perioada interbelică decât la 95% din această valoare, măsurată în dolari 2000 ( unitate de măsură utilizată pentru comparaţii pe serii mari de timp şi echivalentă ca putere de cumpărare cu un dolar SUA în anul 2000).
După cum se arată în lucrarea menţionată, de-abia în 1950 s-a reuşit refacerea economiei la un nivel comparabil cu cel de dinaintea celui de-al doilea război mondial iar PIB/locuitor a urcat peste nivelul din 1912 ( seria prezentată începând cu anul 1950 debutează cu valoarea de 1.342 $). Desigur la un PIB mai mic, în urma pierderilor de teritorii şi populaţie.
Dacă populaţia s-a dublat între anii 1914 şi 1920 ( de la 7.711 mii persoane la 15.541 mii persoane), populaţia activă a urcat încă şi mai mult (de la 4.334 mii persoane la 9.076 mii persoane, adică, de reţinut, aproape cât se consemna la mijlocul anului în curs, respectiv 9,21 milioane persoane, potrivit datelor INS).
Suprafaţa arabilă a crescut, în acelaşi interval, de la 6.327 mii hectare la 10.695 mii hectare, dar s-a diminuat, raportat la numărul de locuitori de la 81 hectare/locuitor la 69 hectare/locuitor.
Ponderea populaţiei rurale s-a diminuat uşor după Marea Unire de la 82% în 1914 la 77,8% în 1920 dar revenise în 1939, pe fondul unui număr de locuitori comparabil cu cel de azi (19.934 mii persoane) aproape la aceeaşi valoare (81,8%).
De altfel, după cum se poate observa mai jos, economia nu numai că a rămas predominant agrară, dar contribuţia acestei ramuri în structura valorii adăugate brute chiar a crescut imediat după 1918, în timp revenirea industriei la valorile de dinaintea primului război mondial, concomitent cu diminuarea părţii majoritare ce a revenit în permanenţă agriculturii, s-a produs de-abia spre finele perioadei interbelice.
Una peste alta, reunirea provinciilor istorice ale României a adus o dimensiune semnificativ mai mare a economiei naţionale dar nu şi o îmbunătăţire calitativă în raport cu perioada anterioară.
De-abia dezvoltarea din perioada interbelică a reuşit să readucă indicatorii de performanţă raportaţi pe locuitor spre nivelul de dinaintea Marii Unirii.
Astfel, actul de voinţă de la 1 decembrie 2018 apare ca o decizie politică, de coagulare a energiilor naţionale. Datele prezentate arată că avantajele strict economice nu au jucat un rol important în apariţia României Mari.
Foarte semnificativ, cifrele de PIB/locuitor pentru anii 1939 şi 1941 (după cedarea unor teritorii importante) sunt identice: 1.164 $, valoare sub cea din 1912.
