15 mai, 2014

PIB şi-a încetinit creşterea în primul trimestru din anul acesta, el fiind cu 0,1procente mai mare decât în trimestrul anterior, în termeni reali, şi cu 3,8% mai mare comparativ cu trimestrul I din 2013, potrivit estimărilor semnal ale Institutului Naţional de Statistică (INS).

Creşterea faţă de acelaşi trimestru din anul 2013, s-a înregistrat atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier, conform datelor făcute publice joi de către INS.

Creşterea de 3,8%, comparativ cu primul trimestru din 2013, depăşeşte prognozele şi este cea mai mare din UE.


România nu e singura țară din UE cu o creștere de peste 3%. Rezultate foarte bune pentru perioada primul trimestru din 2013 – primul trimestru 2014 au înregistrat şi Ungaria – 3,5%, şi Polonia – 3,3%.

Estimările “semnal” ale PIB trimestrial sunt publicate cu 40 – 45 de zile înaintea celor provizorii.

Germania şi Marea Britanie, cea mai mare creştere din Europa, Olanda – cădere surpriză

Germania a înregistrat o creştere trimestrială a PIB cu 0,8%, potrivit institutului local de statistică, depăşind aşteptările experţilor, care estimau o creştere de 0.7%.

Aceeaşi creştere a PIB a fost înregistrată şi de Marea Britanie.


În contrast cu Germania, Franţa a anunţat joi dimineaţa stagnare, infirmând aşteptările – de creştere cu 0,2%, care era oricum privită ca dezamăgitoare.

Rezultatele fac mai greu de atins ţinta de creştere cu 1% a PIB-ului în 2014.

De asemenea, statistica franceză a anunţat joi prăbuşirea cu 0,5% a cheltuielilor de consum.

Austria – creştere de 0,3%, mai mică decât cea prognozată, de 0,5%.

Cehia a anunţat şi ea stagnare.

Economia Olandei s-a prăbuşit cu 1,4 procente, în primul trimestru din 2014, faţă de cel anterior, ceea ce înseamnă o contracţie de 0,5% după trimestru I din 2013.

Statistica olandeză a oferit două explicaţii pentru rezultatele foarte slabe şi surprinzătoare (prognozele anunţau stagnare în primul trimestrul din acest an): iarna blândă care a scăzut cu o treime consumul de gaze al gospodăriilor şi faptul că anul acesta a Paştele a fost în aprilie, nu în martie, deci cheltuielile de consum au fost mai mici în ultima lună a trimestrului.

PIB-ul Italiei a scăzut cu 0,1%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: