Ieşirea din recesiune depăşeşte definiţia simplistă a creşterii înregistrate în două trimestre consecutive. Ea înseamnă reluarea unei traiectorii ascendente şi stabilizarea pe creştere economică. Pentru a înţelege mai bine ce se întâmplă, dincolo de trecutul imediat, cea mai bună raportare se poate face la anul 2007.
Dacă se face calculul rezultatelor economice trimestriale din 2010 raportate la cele din 2007 (trimestru 2010 la acelaşi trimestru din 2007) se obţin următoarele cifre: -0,9% pe trimestrul unu, -0,4% pe trimestrul doi, -0,9% pe trimestrul trei şi -3,5% pe trimestrul patru. Total, o scădere de 1,6% în anul 2010 faţă de 2007.
Foarte interesante sunt evoluţiile puterilor de cumpărare ale salariilor şi pensiilor în intervalul 2007 – 2010, interval în care PIB a scăzut uşor, după cum am arătat mai sus. Salariile au plecat de la circa 110% din valoarea de referinţă înregistrată în octombrie 1990 şi au urcat la 120%. Pensiile au pornit de la un nivel mult mai scăzut, de circa 70%, şi au ajuns tot la aproximativ 120%.
Prin urmare, constatăm refacerea raportului pensie/salariu din perspectiva puterii de cumpărare la un nivel mai ridicat în 2010 decât în 2007, fără ca rezultatele economice să justifice acest lucru şi în condiţiile unui raport numeric puternic schimbat.
Este cauza directă a deficitului bugetar şi a împrumuturilor pe care România a fost nevoită să le facă şi la care plăteşte dobânzi tot mai mari. Precum şi cauza modificărilor substanţiale în structura cererii şi în coşul de consum, dat fiind specificul net diferit între famiile de salariaţi (cu copii în întreţinere) şi cele de pensionari.
Obţinerea unei creşteri de 1,6% pe acest an ( prognoza este 1,5%) nu ar face altceva decât să realizeze revenirea Produsului Intern Brut la valoarea din 2007. De-abia de acolo se poate trece la recuperarea nivelului din 2008 ( majorat cu 7,3% faţă de reperul 2007) pe parcursul anilor 2012 şi 2013.
Logic vorbind, de aceea nici nu se simte nimic la nivelul de trai şi nici nu trebuie să se simtă. De aceea nu va fi loc realmente de creşteri de salarii şi pensii nici în 2011, nici în 2012. Tot ce se va da va trebui plătit ulterior, ori prin noi împrumuturi ori prin inflaţie.
Dacă în cazul salariaţilor se poate considera că ajustarea a fost făcută prin plata cu 120% în loc de 110% putere de cumpărare reală a unui număr mai mic de angajaţi ( masa salarială rămânând grosso-modo aceeaşi) , în cazul pensionarilor nu se poate aplica acelaşi model, pentru că ei nu pot fi trimişi „în şomaj”.
Ceea ce înseamnă că valoarea punctului de pensie a crescut exagerat pe timpul crizei şi ar trebui îngheţată până în 2013. După cum şi noile angajări cerute de relansarea prezumată a activităţii economice trebuie făcute la aceleaşi valori salariale din prezent. Ce ar urma să fie majorate lent de-abia din 2013, după confirmarea creşterii economice.
Logica arată clar că nu există spaţiu pentru acordarea de „bonusuri electorale” în 2012. Atingerea PIB 2007 în 2011 este o condiţie necesară dar nu şi suficientă. Există o singură resursă, care va trebui urmărită cu atenţie, plusul de PIB faţă de prognoza oficială. Orice alte promisiuni n-au acoperire.
