sâmbătă

27 aprilie, 2024

17 iulie, 2015

Philip HammondLa un an de la doborârea avionului malaysian MH17 în regiunea ucraineană Doneţk, Ministerul de Externe al Marii Britanii anunţă că nu va tolera tentativele de împiedicare a înfiinţării unui tribunal internaţional pentru pedepsirea celor vinovaţi de provocarea tragediei din sudul Ucrainei.

Într-o declaraţie dată publicităţii vineri, ministrul Philip Hammond a afirmat:

 “În urmă cu un an, 298 de oameni, printre care 80 de copii, şi-au pierdut viaţa în zborul MH17. Impactul acestei tragedii s-a resimţit în întreaga lume, dar mai ales în Olanda, Malaysia şi Australia, iar în această zi transmit din nou condolanţe tuturor celor afectaţi. Guvernul Marii Britanii va continua să ofere sprijin consular familiilor celor 10 cetăţeni britanici care au murit în această tragedie.


Spre sfârşitul acestui an, autoritatea olandeză de siguranţă aeronautică va publica raportul tehnic final în urma căruia aşteptăm un progrese ale investigaţiilor criminale menite să descopere vinovaţii. Echipa profesionistă de investigatori a analizat un număr impresionant de probe, colectate cu greu din cauza întârzierii cu care a fost permis accesul la locul prăbuşirii şi a deselor obstrucţii întâmpinate în teren.

Justiţia trebuie înfăptuită pentru cei 298 de oameni nevinovaţi care şi-au pierdut vieţile. Pentru aceasta este nevoie de constituirea unui tribunal internaţional, prin rezoluţie a ONU votată de toate statele membre, care să condamne vinovaţii. Orice tentativă de împiedicare a adoptării acestei soluţii îi va priva de justiţie pe cei îndreptăţiţi, iar acest lucru nu poate fi tolerat.”

Propunerea de înfiinţare a unui tribunal internaţional a fost adresată Consiliului de Securitate ONU pe 9 iulie, de Malaysia. Ambasadorul rus la ONU a anunţat că Moscova, care dispune de drept de veto în Consiliul de Securitate, se va opune iniţiativei, pe care a calificat-o ca fiind „contraproductivă”.

Ceremonii de comemorare

1405725818618_wps_3_Ukraine_MH17_Graphic
Sursa grafic: Daily Mail

Ceremonii de comemorare a celor 298 de victime din avionul malaysian MH17, doborât la 17 iulie 2014 în regiunea ucraineană Doneţk, se desfăşoară vineri în Australia, Olanda şi Ucraina, anunţă BBC.


Parlamentarii australieni şi-au întrerupt vacanţa pentru a participa la ceremonia desfăşurată în capitala ţării, iar o placă comemorativă cu numele victimelor a fost dezvelită în grădinile Parlamentului din Canberra.

În cadrul ceremoniei, premierul australian Tony Abbott a afirmat că australienii le datorează victimelor să îi aducă pe cei vinovaţi de această tragedie în faţa justiţiei. După slujbă, Abbott urma să se întâlnească cu familiile şi prietenii victimelor.

Ceremonii comemorative se vor desfăşura de asemenea, vineri, în Ucraina şi Olanda. În oraşul olandez Nieuwegen, numele tuturor victimelor vor fi citite de membri ai familiilor lor.

În Malaysia, o ceremonie a avut loc la 11 iulie în Kuala Lumpur, deoarece comemorarea tragediei coincide cu sfârşitul Ramadanului.

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines efectua o cursă de la Amsterdam către Kuala Lumpur când s-a prăbuşit la 17 iulie 2014 în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, afectată de un conflict armat între forţele guvernamentale şi separatiştii proruşi.

Potrivit listei pasagerilor furnizată de Malaysia Airlines, la bordul avionului se aflau 193 de cetăţeni olandezi (inclusiv unul care avea şi cetăţenie americană), 43 de malaysieni (inclusiv 15 membri ai echipajului), 27 de australieni, 12 indonezieni, 10 britanici (inclusiv unul care avea şi cetăţenie sud-africană), patru belgieni, patru germani, trei filipinezi, un canadian şi un neozeelandez.

Occidentul afirmă că, potrivit dovezilor, avionul a fost lovit de o rachetă rusească lansată de rebelii proruşi. Rusia neagă însă această afirmaţie şi acuză forţele guvernamentale ucrainene de tragedia aviatică.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a respins joi apelurile Marii Britanii, Australiei, Olandei, Malaysiei şi Ucrainei de a se înfiinţa un tribunal ONU pentru a-i judeca pe cei consideraţi vinovaţi de doborârea aeronavei.

Un raport final privind cauzele prăbuşirii aeronavei va fi dat publicităţii în octombrie de Comisia olandeză de siguranţă.

Olanda conduce ancheta penală privind circumstanţele prăbuşirii avionului, fiind asistată de Belgia, Australia şi Ucraina.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: